Atentat la „Menajeria de sticlă”

„Menajeria de sticlă” a lui Te­nne­ssee Williams e un tablou uriaș, du­pă vederea căruia nu prea știi cum să te refaci. Dramaturgul te șochează psihic și emoțional și, probabil, ce­ea ce contează imediat după cuvînt, e intenția actorului și subtilitatea cu ca­re reușește să conducă spectato­rul către arsenalul exploziilor sentimen­tale. De aceea, personajele lui Te­nne­ssee Williams sînt construite atent, au firi complexe și sînt figuri puter­nice – jocul actoricesc pălind în fa­ța personalităților pedant construite.

Ceea ce au reușit să pună pe sce­na Palatului Copiilor, sîmbătă du­pă-amiază, tinerii din trupa de teatru Ju­niorS AcT, în regia profesorului Lu­cian–Gabriel Comănescu a fost mai mult o apropiere de reala „Me­najerie de sticlă”, decît punerea ei în scenă. Povestea cu greutate a fami­liei marcate de pierderea tatălui și do­minată de omniprezența unei ma­me autoritare, marcată de responsa­bilitate și teroarea singurătății este prezentată scurt, la început, de că­tre băiatul familiei, Tom, care-și intră i­mediat în rol, cînd restul familiei ur­că pe scenă. Încercările lui Tom de a se salva dintr-o familie pro­ble­ma­ti­că, a căror greutăți par să-l ur­mă­reas­că oriunde, eșuează lamentabil pe rînd, iar interpretarea tînărului ac­tor a acestor stări de disperare este u­șor exagerată.

Atitudinea sa con­tras­tea­ză puternic cu cea a surorii sale, La­ura, fiica infirmă a familiei, ne­că­să­torită, pe care mama încearcă s-o a­pere de năpasta unei vieți singura­ti­ce, de fată bătrînă. Menajeria de sti­clă este de fapt a Laurei, care-și gă­seș­te alinarea într-o colecție de mi­ni­aturi. Metafora menajeriei – fra­gi­li­tatea figurinelor din sticlă și a sor­ții Laurei, care depinde doar de felul în care ceilalți o manevrează, este um­brită de jocul celui care-l in­ter­pre­tea­ză pe Tom și de tînăra actriță care-o interpretează pe mama acestuia. In­trarea în scenă a lui Jim, cel pe care Tom ar fi vrut să-l cupleze cu La­u­ra, trece aproape fără a marca im­por­tan­ța și de fapt pierderea șansei Lau­rei. Jocul actorilor tineri pare să ocupe ro­lul principal și, astfel, printr-o pier­dere a atenției asupra subtilității, a­supra a ceea ce interpretează, e­sen­ța piesei abia-abia mai ajunge la public.

Fără frînturi de melodii sugesti­ve sau de jocuri de lumini care să te introducă într-o stare potrivită pie­sei, „Menajeria de sticlă” a avut puțin de suferit. Deși s-a văzut clar pasiu­nea pentru scenă și dragostea de tea­tru, ceea ce le mai rămîne de făcut, în ce­le din urmă, tinerilor actori, este să reușească să pătrundă textul pînă la sens și abia apoi să se încumete să-l joace – fără să riște să crape vreo fi­gurină din sticlă.