Academicianul Nicolae Dabija, despre unirea României cu Basarabia
Academia de gardă 24 octombrie 2017 Niciun comentariu la Academicianul Nicolae Dabija, despre unirea României cu Basarabia 26Vineri, 20 octombrie, academicianul Nicolae Dabija a susținut la Iași o conferință despre cultura și unitatea națională. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și a fost organizat la inițiativa academicianului Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române.
Scriitor, istoric literar, membru de onoare al Academiei Române din 2003 și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, acad. Nicolae Dabija a deschis conferința vorbind despre importanța limbii române pentru basarabeni în păstrarea identității lor. „Cartea lui Eminescu, în copilărie, eu credeam că este o carte de rugăciuni. Era ascunsă după icoane și se citea, de regulă, în zilele de duminică”, a precizat acad. Nicolae Dabija, explicînd că acesta este motivul datorită căruia în prezent vorbește atît de bine limba română. Acesta a mai adăugat că Rusia a încercat întotdeauna să-i depărteze pe basarabeni de identitatea românească, obligîndu-i să zică că vorbesc limba basarabeană. Academicianul a dat și un exemplu, cînd Uniunea Sovietică i-a obligat să scrie „Ci faci?”, în loc de „Ce faci?”, cea de-a doua formă fiind considerată greșită.
În cea de-a doua parte a conferinței, acad. Nicolae Dabija a vorbit despre unirea Basarabiei cu România, prezentînd pașii care trebuie urmați pentru ca acest lucru să se realizeze. În plus, acesta a mai explicat ieșenilor că românii de peste Prut au greșit că mereu s-au mulțumit cu cîte o mică schimbare și nu au cerut direct unirea. „Unirea poate fi făcută, nu în 50 de ani, ci într-o lună de zile, iar noi avem soluția: crearea Statului Român România-Republica Moldova. Statul Român va lua naștere printr-un tratat internațional, semnat de cele două parlamente și va fi asocierea a două state suverane independente”, a declarat acad. Nicolae Dabija. Înainte de încheiere, acesta a precizat că toți românii ar trebui să fie cetățeni ai Republicii Moldovei și toți basarabenii să aibă cetățenie română, întrucît ei au aceeași identitate.Evenimentul a fost organizat în contextul Centenarului Marii Uniri și a făcut parte din seria Prelegerilor Academiei Române, Filiala Iași. n
Adaugă un comentariu