Biletul de cinci minute

Prima dată cînd am fost la cinema, am stat la rînd să-mi iau bilet aproape cît dura jumătate din film și îmi venea să plec acasă, să aștept pînă apărea online. Dar cum mai făceam cîte un pas și mă apropiam de biletul magic, îmi ziceam că nu pot abandona șirul indian chiar în ultimele zece minute. De atunci m-am învă­țat minte să fac rezervare, ca să „evit cozile”, după cum scrie sub caseta în care îți alegi locul, ora și filmul. Nu știu cît de bine a fost să descopăr „procesul de rezervare”, căci îmi pierdeam ușor răbdarea cînd trebuia să aștept pentru orice altceva. Înainte, cozile de la ca­sa de marcat se transformau în mintea mea într-un fel de meditație despre produsele care se mișcau cîte u­nul pe bandă și îmi făceam o teorie despre fiecare: dacă chiar trebuia cumpărat, sau puteam să-l duc înapoi pe raft. Dar nu făceam asta, pentru că nu voiam să-mi pierd locul. Imediat cum lua sfîrșit toată așteptarea, se estom­pau și teoriile și eram doar bucuroasă că nu trebuie să mai stau la rînd pentru ceea ce vreau. Apoi, mi-am zis că eu fac parte din altă generație și nu e cazul să mă întorc pentru 20 de minute în poveștile spu­se de bunica, cum ea stătea ore la coadă pentru două pîini. Cinci minute și cîteva click-uri mă salvau de me­ditațiile inutile și mi se părea că pot să obțin ce vreau în secunda următoare, că nu mai am răbdare sau timp pen­tru nimic. Totul trebuia să fie acum. Intrasem parcă într-o cursă a „rezervării”, și nu doar pentru niște obiecte sau filme. Cele douăzeci de minute pe care credeam că le cîș­tigasem, de fapt, pierdusem altceva – răbdarea. Cu gîn­durile, cu emoțiile, cu oamenii. Și cînd nu mai era ni­ci­un loc pentru mine pe undeva, mi-am dat seama că nu e atît de rău să aștepți pentru ceea ce-ți dorești. Căci toa­tă graba ar putea să dărîme ceva la care ajungeai dacă mai avea răbdare încă cinci minute.

Acum stau la coadă, vreau un bilet. Nu știu cînd se va termina meditația și poate că atunci cînd voi ajun­ge în fața vînzătoarei, nici nu o să-mi amintesc ce am vrut.

de Antonela TĂNĂSELEA