Dubla noastră acreditare
Pastila de după 1 noiembrie 2017 Niciun comentariu la Dubla noastră acreditare 6N-am stat la cozi niciodată ca pînă atunci cînd am ajuns la facultate. Cînd mă gîndesc la cele mai oribile rînduri și la cele mai multe ore pierdute fără vreun folos, îmi amintesc de fiecare coadă la care-a trebuit să stau, ca să ajung studentă. Ar fi crezut, oricine, că după trei ani de stat la cozi, începuți și sfîrșiți la fel – cu multe cozi pentru depunerea dosarului și cu multe cozi pentru strîngerea semnăturilor pentru adeverința de înscriere la licență – că mi s-a acrit. Ei, am mai primit o porție și la master.
E incredibilă, uneori, toată lipsa asta de eficiență – lipsa de personal, de spațiu, de idei și de soluții devin reale provocări pe care, vrei – nu vrei, tot le accepți cînd, evident, aștepți deja de cîteva ore în rînd. Dacă toată birocrația ar putea să se scalde puțin în apele măritei invenții numită Internet și asta ar fi singura soluție prin care tot maldărul de înscrieri, depus documente și bifat căsuțe s-au putea face, brusc, holurile s-ar elibera, studenții încă ar putea să respire și să-și cunoască viitorii colegi chiar într-un amfiteatru, și nu lipiți de-un perete sau de un avizier, cu fața stîlcită de umărul celui din față, la depunerea dosarelor. Dar nu se poate – cel puțin nu peste tot.
Am putea construi un soi de cult, sau de materie nepredată încă – un laborator practic la care toți am trece, după absolvirea unui ciclu de studii, cu zece, pentru toate cozile pe care le-am îndurat împreună. Și bieții profesori tineri, cei care, în general, primesc misiunea de-a ne ține sub control, cînd puhoiul rîndului nu mai are răbdare și dă iama direct în sala de amfiteatru, ar avea și ei puținele orele de odihnă meritate, fără să-și mai piardă zilele dojenindu-ne părintește și stingher, conștienți fiind de ridicolul unei așteptări care ne mănîncă nemilos orele din zi, de dimineața, pînă la durerea de spate pe care o nouă zi care dă spre înserat ne-o mai aduce.
Adaugă un comentariu