Dubla noastră acreditare

Pastila de după Niciun comentariu la Dubla noastră acreditare 6

N-am stat la cozi niciodată ca pînă atunci cînd am ajuns la facultate. Cînd mă gîndesc la cele mai o­ribile rînduri și la cele mai multe ore pierdute fără vreun folos, îmi amintesc de fiecare coadă la care-a trebuit să stau, ca să ajung studen­tă. Ar fi crezut, oricine, că după trei ani de stat la cozi, începuți și sfîr­șiți la fel – cu multe cozi pentru depunerea dosarului și cu multe cozi pentru strîngerea sem­nături­lor pentru adeverința de înscriere la licență – că mi s-a acrit. Ei, am mai primit o porție și la master.

E incredibilă, uneori, toată lip­sa asta de eficiență – lipsa de perso­nal, de spațiu, de idei și de soluții de­vin reale provocări pe care, vrei – nu vrei, tot le accepți cînd, evident, aștepți deja de cîteva ore în rînd. Dacă toată birocrația ar putea să se scalde puțin în apele măritei invenții numită Internet și asta ar fi singura soluție prin care tot mal­dă­rul de înscrieri, depus documente și bifat căsuțe s-au putea face, brusc, holurile s-ar elibera, studenții încă ar putea să respire și să-și cunoas­că viitorii colegi chiar într-un amfitea­tru, și nu lipiți de-un perete sau de un avizier, cu fața stîlcită de umărul celui din față, la depunerea do­sa­re­lor. Dar nu se poate – cel puțin nu peste tot.

Am putea construi un soi de cult, sau de materie nepredată în­că – un laborator practic la care toți am trece, după absolvirea unui ciclu de studii, cu zece, pentru toate cozile pe care le-am îndurat împreună. Și bieții profesori tineri, cei care, în general, primesc misiunea de-a ne ține sub control, cînd puhoiul rîndului nu mai are răbdare și dă ia­ma direct în sala de amfiteatru, ar avea și ei puținele orele de odihnă meritate, fără să-și mai piardă zi­le­le dojenindu-ne părintește și stin­gher, conștienți fiind de ridicolul u­nei așteptări care ne mănîncă ne­mi­los orele din zi, de dimineața, pînă la durerea de spate pe care o nouă zi care dă spre înserat ne-o mai a­du­ce.

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top