Multiversul, lumea în care fiecare este președinte

Imaginați-vă că viața voastră este un drum, iar la fiecare alegere pe care o faceți sînteți de fapt la o intersecție cu mai multe drumuri unde, pentru a continua călătoria, trebuie să alegeți doar o cale. Ei bine, acum imaginați-vă că universul este o carte cu o infinitate de pagini, iar fiecare pagină cuprinde viața voastră după ce ați ales un anumit drum. Ei bine, aceasta este teoria multiversurilor. Faptul că există o infinitate de lumi, unele foarte asemănătoare cu a noastră, iar altele total diferite.

Teoria universurilor paralele, sau teoria multiversului, a apărut în urmă cu mai bine de 50 de ani, des­părțind lumea științifică în două ta­bere, cea a scepticilor și cea a sus­ți­nătorilor acestei teorii. Teoria universurilor paralele (Ma­ny-Worlds Theory) a fost i­ni­ți­a­­tă de fizicianul Hugh Everett, în a­nul 1957, iar în ultimii 20 de ani a­ceas­ta a fost dezvoltată și abordată de mai mulți cercetători printr-o se­rie de experimente care au reușit în­tr-o anumită măsură să demonstre­­ze că această teorie ar putea fi a­de­vă­rată. Potrivit ultimelor cercetări, în momentul Big Bang-ului s-ar fi for­mat două universuri, unul în ca­re timpul se scurge spre viitor, iar u­nul spre trecut. Astfel, ceea ce în­seam­nă trecut pentru noi, pentru ce­lălalt univers ar însemna viitorul. E­vident, această teorie a fost lansată avînd premisa că timpul este li­niar, asemenea unei axe a nu­m­e­re­lor, un­de timpul merge de la 0 spre in­fi­nit înspre dreapta, iar în celălat uni­vers timpul merge în sens invers, spre mi­­nus infinit.

Explicația OZN-urilor

Pe lîngă această teorie, a celor do­uă universuri, teoria mul­ti­ver­su­­­­rilor s-a diversificat, fizicienii a­du­cînd noi și noi teorii legate de su­bi­ect. Astfel, o parte dintre cer­ce­tă­to­ri afirmă că ar exista un număr fix de universuri, însă nu doar două, iar alții afirmă că există o infinitate.

Cercetătorii sînt însă de acord în­tr-un singur aspect, și anume că nu există o punte directă între aceste u­niversuri paralele, însă se întîmplă ca lumile să se atingă în anumite mo­­mente. Aşa s-ar explica sen­ti­men­­tele de deja-vu, iar faptul că uneori avem impresia că am trecut de­ja printr-o anumită întîmplare este ex­plicat prin faptul că, într-adevăr, am mai experimentat lucrul res­pec­tiv, însă într-un univers paralel.

Universurile paralele sînt pre­vă­zute atît de teoria cuantică, cît şi de teoria relativităţii a lui Einstein. As­t­­fel, teoria relativității, prin e­xis­ten­ța găurilor negre, susține, în parte, te­oria multiversurilor. Fizicienii Ste­phen Hawking şi Kip Thorne presu­­pun că acestea sînt punţi între u­ni­ver­surile paralele. În ceea ce pri­veș­te teoria cuantică, se presupune că me­diul gîndirii are forma unor un­de, acestea avînd posibilitatea de a tre­ce, prin cea mai apropiată ga­u­ră neagră, într-un univers paralel ca­re există în trecutul nostru sau în viitor.

Teoria cuantică ar putea explica, afirmă unii fizicieni, anumite stări men­tale, precum tulburările de per­sonalitate sau personalitățile mul­ti­p­le. Astfel, în conștiința acestor per­soane se află, de fapt, experiențele a­celuiași „eu”, însă din universuri di­ferite. De asemenea, apariţia spon­ta­nă şi dispariţia OZN-urilor îşi gă­sesc explicaţia în modelul universu­ri­lor paralele, care justifică sosirea şi ple­carea lor bruscă prin co­mu­ta­rea in­stantanee între lumi.

Cum putem călători între lumi

Dar cum ar putea fi posibilă tre­cerea între lumi dacă se afirmă că a­ceastea doar se ating, însă nu co­munică între ele? Ei bine, cer­cetătorii susțin că lumile e­xistă simultan în același loc, însă vibrează la frecvențe di­fe­ri­te. Cu alte cuvinte, multiversul es­te o carte cu o infinitate de file care o­cu­pă același spațiu, iar dacă poți mo­difica vibrația acestor obiecte pentru a corespunde cu cea a altei lumi a­tun­ci poți călători, instantaneu, în alt univers.
O explicație asemănătoare o­fe­ră și fizicianul Brian Greene, care es­te de părere că, dacă Universul este in­­finit, atunci există o probabilitate foar­te mare ca universurile parale­le să existe. Același fizician compară u­niversul cu un pachet de cărți a­șe­zat pe o masă. De fiecare dată cînd se extrage o carte, aceasta este a­șe­za­tă sub pachet. În acest fel materia es­te repartizată în Cosmos, fapt pentru ca­re, atunci cînd ar trebui să a­jun­gem la limita sa, repetitivitatea ma­teriei s-ar produce și infinitatea ar fi posibilă.

O altă teorie lansată de cosmolo­­gul Alexander Vilenkin, spune că U­niversul este ca o bulă, iar cînd a­ces­ta s-a format era de dimensiuni foar­te mici, iar odată cu trecerea timpu­­lui acesta s-a dilatat. Astfel, spu­ne acesta, ar exista u­ni­versuri în care timpul se di­lată foarte repede, iar aceste bule se umflă și se dezvoltă foarte re­pe­de pînă ce dispar. În­să, la fel ca în cazul ciocni­rii galaxiilor, este posibil ca a­ceste lumi să se cioc­neas­că, dînd astfel naștere la lumi și mai mari.

Ultimile descoperiri ale fi­zi­ci­e­ni­­­lor îndreaptă teoriile legate de uni­ver­­surile paralele și spre alte di­rec­ții. Astfel, Universul, conform a­ces­tor noi teorii, nu este decît pro­iec­ta­rea unei holograme. Această te­orie es­te legată de cea a „strin­gu­ri­lor”, ca­re susține că Universul este de fapt o lume foarte subțire, care se de­fi­neș­te la un spațiu extrem de ma­re prin proiecție. În această te­o­rie, par­ticulele elementare sînt for­ma­te din stringuri, adincă o serie de corzi, ten­sionate și care vi­brea­ză. A­ces­tea nu sînt prin­se într-un resort, ci plu­tesc în spa­­țiu și timp și in­te­rac­ționează în­tre ele.

Teoria ar fi con­fir­ma­tă de descoperirile te­lescopului spaţial Plan­­ck, care a carto­gra­fi­at radiaţia U­ni­ver­su­lui ce datează de la Big Bang, adică a­cum 13,8 mi­liarde de ani. Această ra­­diaţie este re­prezentată de mi­cro­un­de cosmice şi este încă detectabilă. Du­pă a­na­li­za­rea acestor date, oa­me­nii de știință au constatat că a­ceas­tă ra­dia­ți­e nu este distribuită uniform, e­xis­tînd și „puncte reci”, care ar fi a­pă­rut ca urmare a atracției gra­vi­ta­țio­na­le produsă de universuri pa­ra­lele.

Detectarea universurilor paralele

Chiar dacă aceste lumi parale­le nu interacționează în mod normal și este nevoie de fenomene deosebite pen­tru a crea anumite punți sau pen­­tru a le observa sau dovedi e­xis­tența, putem măsura efectele gene­­rate de prezența acestor universuri.

Cercetătorii de la U­ni­ver­si­ta­tea din Grenoble, Franţa şi de la U­ni­ver­sitatea din Namur, Belgia au fo­losit neutroni emişi de la reactorul nu­clear de la Institutul Laue-Lan­ge­vin, pe care i-au măsurat cu un de­tec­tor la cîţiva metri distanţă. As­t­fel, conform teoriei acestora, neutro­­nii emişi de la reactor ar putea e­xis­ta într-o suprapunere cuantică, a­di­că aceștia ar putea fi în două U­ni­ver­suri în acelaşi timp. Cu alte cu­vin­te, funcţia de undă care descrie din punct de vedere al mecanicii cuanti­ce neutronii poate „colapsa” ori în U­niversul nostru, ori în cel paralel a­tunci cînd interacţionează cu nu­cle­ele moleculelor de apă grea care în­conjoară inima reactorului nu­cle­ar. Chiar dacă efectele se resimt în cea mai mare parte în universul nostru, o mică parte dintre efecte s-ar re­sim­ți și într-un univers paralel. Astfel, datorită funcției de undă a neutro­ni­­lor, atunci cînd aceștia călătoresc „în­tre lumi” (fenomen destul de rar), apar și dispar în mod straniu, toc­­mai acesta fiind și fenomenul pe care cercetătorii au încercat să-l i­dentifice.

Din nefericire cercetătorii nu au ajuns la nici o concluzie, iar experi­­mentul s-a dovedit unul eșuat. E­chi­pa de oameni de știință nu a re­nun­țat însă, iar pe viitor, cu ajutorul u­nor aparate și mai sensibile in­ten­țio­nează să dovedească că există și lu­mi­ în care nu sînt sesiuni sau restanțe.