Unirea-n horă de la Paris la Chișinău

Povești fără timbru, Subiectele săptămînii Niciun comentariu la Unirea-n horă de la Paris la Chișinău 43

„Cred că a costat o avere”, spune tînărul, pipăind haina albă, tradițională, cu motive florale, a vecinului său de autocar. „Dar o să faci hipotermie dacă umbli așa prin piață”. „Țin sumanul pe umeri”, vine și răspunsul. E 6 dimineața și doar ce am plecat din Iași spre Marșul Centenar din Chișinău, manifestare organizată de Acțiunea 2012, Basarabia e România și alte zeci de asociații unioniste de ambele maluri ale Prutului și din restul lumii, sărbătorind 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Coborîm din autocar în fața Operei din Chișinău, din compartimentul pentru bagaje apar și steagurile mari și împreună măr­șă­luim spre Piața Marii Adunări Naționale. „Bucovină, plai cu flori, unde sînt ai tăi feciori?”, se aude de pe scena din fața Guvernului, și în versuri de Straja se umple piața din toate direcțiile, în șiroaie de oameni, aproape fiecare cu cîte un tricolor în mînă. Voluntari împart stegulețe cu „100”, pe care cei mai mulți din piață deja le poartă-n piept, și lumea se strînge să facă fotografii cu grupul care a venit tocmai din Covasna. „Trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul și Țara Românească”, strigă acum cineva de pe scenă, și imediat îi îndeamnă pe participanții la marș să se prindă în horă cîte doi. Hora spontană din piață se lărgește de la o mînă de oameni pînă ajunge să acopere întreaga lățime a Bu­le­vardului Ștefan cel Mare. Multe dintre steagurile din piață au ins­cripționată localitatea din care vin participanții care le poartă sus.

Satul o să facă ce nu face statul

Sînt aici și multe dintre lo­ca­li­tățile moldovenești care au votat unirea cu România, și în scurt timp primarii și o parte dintre consilierii acestor sate și comune urcă pentru a transmite gîndurile celor pe care-i reprezintă. Flutură în Piață steagul Puhoiului din ra­io­nul Ialoveni, Goteștiului din Can­temir, Băcioiului din Chișinău și multe altele, alături de stemele par­tidelor moldovenești, steaguri cu domnitori români, steaguri cu „Dacii Liberi” și un Sf. Gheorghe în lupta cu balaurul pe o pînză albă.

Între cîntecele patriotice și horele încinse de unioniști circulă și scandările acestora. „Sîntem dacii din Carpați, jos hotarul dintre frați!”, „Bat clopotele reîntregi­rii și sufletul nostru arde, clopotari!”, „Să înlăturăm sîrma ghimpată de pe Prut și de pe conștiința noas­tră!”. Urcă pe scenă Anaton Ursu, președintele Asociației „Tinerii Moldovei”, și ne spune că cele 140 de localități care au votat de­cla­ra­ții simbolice de unire cu România reprezintă 20% din primăriile Re­pu­blicii Moldova. „20% ne-am unit deja!”. După el, Vlad Bilețchi, președinte Unirea – ODIP, le amintește unioniștilor că „un diamant căzut în glod tot diamant rămîne și o bucată de glod ridicată în ceruri tot glod rămîne; noi sîntem diamantul națiunii ro­mâ­nești”.

Unul cîte unul, liderii aso­cia­ți­i­­lor unioniste și reprezentanții admi­nistrațiilor satelor moldo­ve­nești aduc vorbe de încurajare celor din piață, fără să uite a menționa că „propaganda și manipularea sovietică încă mai persistă în Republica Moldova”. „Și dacă statul nu vrea să facă Unirea, atunci satul o să facă Unirea”, concluzionează unul dintre lideri.

În spatele Arcului de Triumf copii și părinți se joacă cocoțați pe nămeții de zăpadă, fluturînd ste­gulețe tricolor și alergînd în jurul unui Om-de-zăpadă-al-Unirii, în care stau înfipte două drapele și o panglică în trei culori. În ritm de „Hai să dăm mînă cu mînă, cei cu inima română” se termină partea oficială a manifestării, însă piața rămîne plină de oameni care încă n-au jucat toate horele de jucat pe ziua de azi. Grupuri și grupulețe de oameni veniți de prin toate colțurile lumii, reprezentînd diaspora românească din Paris, Milano, Veneția, Roma, Parma, Londra, Irlanda și Statele Unite rămîn în piață să danseze și să povestească, să se îmrățișeze și să rememoreze. „Eu sînt din Cernăuți, sîntem trei stabiliți în Paris și alții prin toată lumea în organizații de români și venim aici la toate evenimentele”, îmi spune Sergei, ținînd de un colț un steag cu „PARIS” inscripționat cu negru peste albastru-galben-roșu.

Ultima horă

În partea dinspre Gemeni, grupuri de cîte zece oameni țin cîte un drapel mare desfășurat deasupra străzii, urmărind ne­miș­cați desfășurarea manifestărilor.

În mijlocul unei hore mari apare și un bărbat în cojoc, cu cușmă și cîntînd la fluier, și stea­gurile rotesc în jurul lui. La final, o femeie rupe cercul și vine să-l îmbrățișeze. Peste tot în piață oa­meni care abia se cunosc se îm­brățișează și își urează una-alta, într-o beatitudine care plutește între Guvern și Parcul Catedralei. „Te salut, fratele meu de peste Prut!”

***

Lunga așteptare din vamă e umplută de cîntecele cîtorva studente în Autocarul Unirii, aș­tep­tîn­du-ne buletinele, pașapoartele și să fim controlați în bagaje pe „Treceți batalioane române Car­pa­ții”, „În umbra marelui urs”, „Hai țurai și țurai” și „Noi sîntem români”.

Autor:

Ioan STOLERU

Secretar general de redacție la Opinia studențească, editor AltIași, colaborator la Suplimentul de Cultură.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top