„Hai noroc”, cu mîna stîngă

După mai bine de două luni de aș­teptare, în care tinerii fideli locului și-au căutat refugiul prin alte un­ghe­re întunecate și pline de fum, sus­pansul avea să se ter­mine. Cu su­­­fletul strîns și cu gî­tul uscat de vă­­dita emoție, am urcat tre­ptele clă­di­­rii vechi din cen­trul ora­șului. Însă pe­reții albi ca­re m-au în­soțit pînă la in­­trare și mi­ro­sul încă proas­păt de lac nu puteau să preves­teas­că nimic bun.

„Noul Hand arată jalnic”, „încă un mit distrus, încă un local adăugat pe lista celor care nu rezistă probei tim­­p­ului”, am auzit încă de la in­tra­re. Marea petrecere inaugurală a fost la un pas să fie un mare chix. Con­­cer­­tul celor de la Rava trebuia să în­­ceapă la ora nouă. Noroc cu di­fi­­cul­­tățile tehnice care au făcut ca re­­pre­­­zentația să se amîne pînă a­proa­pe de miezul nopții. Cu noroc de data as­ta, pentru că au apucat să se adune ceva mai bine de 100 de per­­­­­soa­ne. Adică doar nostalgii ve­chiu­­lui Hand, care au trecut peste toa­­te bruiajele ascuțite ieșite din bo­xe, pes­te aspectul de cantină al clu­bu­­lui, peste mesele și scaunele care se li­peau de haine. „Noroc că berea-i tot patru lei”, s-au consolat cîțiva așe­­­­zați la bar.

Spre suprinderea tuturor, ceea ce a urmat a fost în regulă. Pînă la ur­­­mă, mai toată lumea a apreciat că localul e mai aerisit, pentru că se poate respira și altceva decît fum de țigară. Probabil că au stat suficient în spațiu închis, încît lacul in­ha­lat să-și facă efectul. După termi­na­rea con­certului, ringul de dans a fost aca­­parat rapid de grupul de studenți Eras­mus, prezent la datorie. Clo n-a mai așteptat pretextul unui me­­­­lodii de striptease și i-a dat jos că­­­­mașa polonezului Alek. A urmat un dans ritmat, cu piruete, salturi, ca­­­­zături. Apoi cămașa a sărit și de pe J. B. și de pe Tudor, nimerit din gre­­­­șeală în raza de acțiune e fran­țu­zoai­cei.

Dimineața a venit pînă la urmă prea repede. Petrecăreții au plecat precum vampirii de­ran­­jați de razele de soare ivite de du­­­­pă perdelele groa­­se. Odată cu bar­­­­manii a plecat și Mihai, care adormise buș­­­tean de pe la cinci, pe un colț de ca­­­na­pea.

Alex VARNINSCHI