Micul de la circ

Broaștele și-au făcut cruce și au ple­­­cat la rudele de pe malul stîng al Ba­­hluiului. De cînd cu Festivalul Be­­­rii nici vorbă de liniște printre am­­fi­bieni. Ființele superioare carac­te­ri­za­te prin limbaj articulat, gîndire și in­teligență au hotărît că merită din cînd în cînd să se întoarcă în trecut de dra­gul științei.

Vineri, în prima zi a festivalului s-a demonstrat că omul se trage din mai­­­muță, una specială însă, care poa­te merge pe tocuri, devora o duzină de mici dintr-o înghițitură și capabi­lă să depisteze un lanț gros de aur în în­­tu­neric. Noroc de mirosul de car­ne frip­­tă, altfel am fi zis că vulcanul is­lan­­dez este de vină pentru norul gros de fum care îmbrăca tiribom­be­le co­lo­­rate.

Oricum haosul se ins­ta­lase deja. Clovnii cu nas roșu aler­gau du­­pă cei cîțiva copii rătăciți prin­tre vîn­­ză­torii de înghețată iar bă­ie­ții se a­­du­na­seră toți în jurul ma­și­nu­țelor al­­bas­tre, „de criză”, singu­re­le de­ca­po­ta­bi­le care circulă fără ben­zină. Fe­tele cu mî­necile gecilor su­flecate se uitau cu jind către ma­și­nă­ria de za­hăr ars care sco­tea pe ban­dă dul­ciuri roz. Cum în­să trecuse de­mult de ora șase au în­ghi­țit în sec și au ple­cat către „cioca­nul” care pro­­mi­tea să „îți aducă adre­na­lina în ve­ne”.

Adina a uitat complet de pa­ha­rul de bere băut cu cinci minute îna­in­te, cînd a realizat că scaunul pe ca­re s-a a­șe­­zat nu este cel din mașină iar bă­ia­tul care îi spunea să închidă o­chii nu se­măna deloc cu prietenul ei. Cu I­ri­na pe scaunul din dreapta și o gu­ră ma­re de aer în plămîni, A­dina a în­ce­put cursa. Bucata mare din fier ro­șu scîr­țîia la fiecare miș­ca­re care te a­du­cea mai aproape de ste­le. Sto­ma­cul s-a întors, la fel și „cio­canul” ca­re se opri­se la orizon­ta­­lă. „Parcă ești într-un leagăn.”

A fost ultimul lucru pe care l-a au­zit Adina înainte de buf­nitura pu­ter­­nică ca­re anunța o vî­nă­taie de toată fru­­mu­­sețea. Cu mîi­ni­le pe genunchi și fa­ța schimonosită de durere fata a co­­borît și s-a așezat pe trotuarul de vizavi. „Chestia as­ta e ca și cum ai mer­ge cu cortul la ma­re, e fain doar o dată pe an.” Prie­te­nii însă nu mai e­rau atenți. Ochii lor se strîn­geau să va­dă mai bine în în­tuneric. Irina se în­drepta le­gă­nîn­du-se către să­geata pe care era scris mic, cu li­te­re albe: „to­a­letă”. Rî­se­te­le lor au aco­perit brusc zgomotul de fi­er ne­uns. Ba­hluiul a văzut multe vi­neri sea­ra.

Livia MOVILESCU