Răul nu mai e acolo

Cap în cap Niciun comentariu la Răul nu mai e acolo 0

La începutul anilor ’90 multă lume credea că o lege a lustrației ar fi fost o soluție la problemele din Ro­mânia și că neadoptarea ei per­mi­tea nomenclaturii din eșa­loa­nele doi și trei să rămînă la putere. Evi­dent, no­menclaturiștii se te­meau că o ase­menea lege le-ar afec­ta in­te­resele și se opuneau. Scepticii spuneau încă de atunci că în practică, măsura nu i-ar îm­piedica pe foș­tii comuniști și se­cu­riș­ti să ma­nevreze puterea.

Astăzi există destui oameni ca­re con­tinuă să fie de părere că o lege a lus­trației e necesară. Șeful asociației de revoluționari 21 De­cem­brie, Teo­dor Mărieș, a re­nun­țat la greva foa­mei numai du­pă ce i s-au dat asi­gu­rări că acest proiect va fi adoptat. Omul e consecvent cu ideile pe care le sus­ține de 20 de ani. Pe de altă parte, fostul președinte Iliescu se îm­po­trivește și astăzi acestei idei, așa cum a făcut-o de la revoluție în­coa­ce. Tot consecvență se cheamă.

Dar, dincolo de consecvențele ci­vice și politice, realitatea s-a schimbat. Dacă acum două decenii am fi avut pe cine lustra, astăzi, e­fec­­tele unei astfel de măsuri (presu­pu­nînd că s-ar aplica în mod corect) ar fi egale cu zero. Mai mult, dacă ime­­diat după revoluție, socie­ta­tea ro­­mânească ar fi avut, poate, în­drep­­tă­țirea să bareze accesul la fun­c­­ții po­litice tuturor celor legați de ve­­chiu­l­ regim, printr-o măsură apli­ca­bilă în grup, astăzi ar fi de dorit să discernem mai exact, să judecăm fie­­ca­re caz în parte cu instituțiile con­­­sa­­crate ale unui stat democratic, nu cu instrumente ex­cep­ționale. Acum e ceva mai lim­pe­de că nu ori­ce no­men­claturist era neapărat un vi­­novat, după cum s-a constatat și că sim­pla neapartenență la structu­ri­le de putere ale vechiului regim nu e, în sine, o garanție de onestitate și com­­­pe­­tență.

Și pentru ca ciorba să fie completă, să amintim că printre ini­ția­to­rii din 2005 ai acestui proiect (care in­tră abia după cinci ani în discuția Par­la­mentului) se număra și o fos­tă co­la­bo­ratoare a Securității, care făcea po­­litică la nivel înalt.

E adevărat că, în general, no­men­­clatura comunistă a făcut mult rău, timp de decenii. Identificarea aces­tui rău și-a avut punctul culminant la revoluție. Atunci au înțeles pînă și cei mai naivi dintre români de unde le veneau necazurile. O ob­ser­vație a filozofului francez Denis de Rougemont arată însă că în mo­men­tul în care crezi că l-ai des­co­pe­rit pe Diavol, el tocmai s-a mutat în altă parte. Din acest unghi de ve­de­re, o actuală (re)demonizare a celor care au condus România î­na­in­te de 1989, nu poate apărea decît ca o di­ver­siune prostească.

Andrei MANOLESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top