Ce-am pus printre rînduri
Pastila de după 26 octombrie 2010 Niciun comentariu la Ce-am pus printre rînduri 0Toate colțurile îi erau roase, iar pînza, altădată de un gri deschis, căpătase nuanțe de galben. Literele roșii de pe copertă erau mîzgîlite cu stiloul din cauza „intențiilor artistice” ale fraților mei, iar pe cantul cărții încă se mai văd urmele dinților care tocmai îmi creșteau.
E vorba despre o enciclopedie a căminului, una dintre acele cărți matusalemice prezente în casa oricărei familii proletare. Avea peste 400 de pagini și găseai de la sfaturi despre cum să îți pui castraveții la murat, pînă la modul în care îți poți face nod la cravată.
A stat în bibliotecă dintotdeauna, lîngă romanele rusești – pasiunea mamei – și manualele despre construcții – meseria tatei – și multă vreme am crezut că este cea mai mare carte din casă. Micile desene din carte erau în alb și negru, iar cînd mă plictiseam, luam un creion colorat și începeam să le fac un contur.
Aveam vreo opt ani și taică-miu pleca prin Israel, iar atunci începeam să îi scriu scrisori. Știam că cei mari vor rîde de mine, de rîndurile scrise și le ascundeam în acea enciclopedie. Într-adevăr, nu le găseau, dar se întîmpla ca și eu să uit de ele uneori și să-mi amintesc după ce terminasem de scris o altă misivă.
Apoi a urmat perioada lucrărilor de control la Caligrafie. Recunosc, niciodată nu am avut un scris frumos, iar foile le primeam înroșite ca miezul unui pepene. De rușine, le puneam în aceeași enciclopedie. Cînd i-am făcut mamei mele o felicitare la școală, am ascuns-o tot acolo. Au urmat bilețelele de la școală, adeverințele medicale și banii primiți de Crăciun.
Toate stăteau printre pagini despre carnea în aspic și cheia franceză. Nu am citit niciodată cartea pînă la capăt, însă știu și acum că e lîngă Karenina, iar sincer, nu aș vrea să rod colțul niciunui Kindle sau iPad.
George GURESCU
Adaugă un comentariu