Vin în tren

În loc să-mi iau bilet la un tren normal, am nimerit într-unul cu oameni prea puși pe chef. Am urcat. Mi-am pus bagajele pe grilajele strîmbe și geaca în cui și am ieșit pe hol să fumez. Am scos din pachetul mototolit de la piept o țigară și cînd să fac următorul pas mi-am dat seama că nu am nici o brichetă.

Am mers în capătul coridorului pentru că acolo mai fumau doi indivizi. Tot acolo i-am întîlnit și pe ei. Silviu și Marius mi-au întins o sticlă de vin. „Ține, bea niște vin bun cît caut eu bricheta aia nenorocită”, rîdeau zgomotos. Și așa a început.

Cînd am în­ce­put să bem a ve­nit, nu ca să cins­­teas­că cu noi, și Poliția CFR.

De la Liteni pînă la Dolhasca sticla s-a golit, așa că la Pașcani am coborît să luăm șapte „grase”. La vin a pus bani și-un altul care a ur­cat de acolo. Nu mai țin minte cum îl cheamă, dar rîdea la orice glumă pe ca­re o făcea Silviu. Cînd am în­ce­put să bem a ve­nit, nu ca să cins­­teas­că cu noi, și Poliția CFR. „Măi, bă­ieți! Noi am fost ca voi și știm cum e să bei o țuică-ntre prieteni, dar nu vă putem lăsa aici că avem și noi pro­bleme”, și i-am dat toți ac­tele să ne ia datele pentru eventua­lele a­menzi. Nu au uitat să spună că “a do­ua oa­ră scriem și-un proces verbal”.

Imediat cum au închis ușa com­­partimentului, fiecare am scos de sub banchetă cîte-un pahar din plas­tic furat de la automatul de ca­fea din gara din Pașcani. Marius a stri­­gat cît pentru tot vagonul. „Um­ple-l!”. După ce am terminat și a do­ua sticlă de vin am început să fu­măm în compartiment. Ne feream doar cînd trecea „nașa” ca să ne fa­că observație: „Ta­re nesimțiți mai sînteți!”.

La Lețcani i-am trezit pe cei doi care dormeau de ceva vreme de beți ce erau, iar Marius m-a întrebat cu o jumătate de gură. „Am a­juns la Chișinău?”. Rîzînd, le-am zis că mai avem „un pic”.

Cînd am ajuns în gară, buc­u­reș­tenii au mers la Billa ca să ia o „că­­ruță”, cum spuneau ei, spre cap­i­­tala Re­publicii Moldova, păș­că­neanul s-a urcat într-un tramvai spre „Tu­dor”, iar eu am șters-o în­spre redac­ție. Am făcut schimb de nu­mere de telefon și ne-am trecut în agendă drept Victor Tren, Silviu Tren. N-a ui­tat să stri­ge după mine: „Cînd mai mergi cu trenul, sună-mă!”

Victor ILIE