În acrilice, cu drag

Cele cu luna îi plăceau cel mai mult. Le atîrnase deasupra pa­tului cu așternuturi în culori de noapte și, cîteodată, mijea ochii cînd era încă întuneric și privea pier­dută stelele de plastic fosfo­res­cent spînzurate de tavan.

Po­ze­le alea pline de fum și de a­me­țea­lă dulce de la concertul din Vamă stau lîngă sofa, pe peretele tic­sit cu fotografii din excursii, pa­teul și roșiile de pe vîrful mun­te­lui, accentul lui Gyuri, la­bra­do­rul acela plin de viață care a în­ceput să se joace cu ei deși nu-l mai văzuseră în viața lor, care i-a și însoțit tocmai pînă la cabană, be­rea ieftină în pahare de plastic, co­legele de cameră din anul I, pri­etenii din tabăra de la mare, Rareș cu bucle blonde care știa doar bancuri cu Chuck Norris, castelele de nisip…ah, castelele de nisip și răsăriturile.

Mai aproape de bibliotecă e­rau pozele cu el. Cu primul sărut de sub caisul acela în prima zi de iulie, florile portocalii pe care i le aducea, medalionul hippie, ex­cur­sia la Brașov și imaginea ma­re cu îmbrățișarea lor ca­re urca pî­nă pe tavan.

Cu genele și ochii căprui ziua și înnegurați pe întuneric, cu piesa aia a lui Lou Reed și nop­ți­le de pe acoperișul din centru și flo­rile de măceș.

Erau imprimate pe hîrtie, pe car­ton, desenate de ea pe șe­va­le­te mari, care stau demult în mij­lo­­­cul cămăruței mici, lîngă borcane mari cu vopsea și pensule murda­re. L-a pictat și pe Jim Morisson, mare, pe o pînză întinsă, boită cu u­lei de in și de amintire parfu­ma­tă din alte vieți. El stă sprijinit dea­­supra ferestrei și acoperă alt strat de fotografii cu morți și vii și amintiri de veacuri, ale ei și ale al­tora. Și ei o cheamă și ea vede chi­­­puri de cerneală și de acrilice pa­lide și zîmbește hipnotizată. N-are nevoie de voci și de raze, pen­tru că și le-a zugrăvit stîngace pe pe­reți, pe pereții din cameră și pe pleoa­pele care privesc stele de plas­tic. A uitat să le privească pe ce­le de-afară.

Alexandra PANAETE