Patriotul de la Operă

Pastila de după Niciun comentariu la Patriotul de la Operă 0

E un loc în Sibiu, undeva în Piața Mică, îi spune simplu, Cramă, unde don Titi, un bătrîn cu chelie, simpatic, dar tăios cînd îl calci pe coa­dă, și fiul său, Bebe, își duc tra­iul. Aici, pe lîngă cele obișnuite într-un local, cei doi servesc pită (pîine) cu fasole bătută, unsoare sau zacuscă, la 2,5 lei felia, din acea mare, cît ju­mă­tate de farfurie. Iar pentru un că­lă­tor, e printre cele mai bune mîn­că­ruri.

De fiecare dată cînd ajungem în Cluj, cum ieșim din gară ne în­drep­tăm spre „cruce”, la vreo 10-15 mi­nu­te de mers pe jos și încă puțin de urcat, un loc din care se vede tot o­ra­șul. Aici ne așezăm cu spatele la e­di­ficiu, privind spre cartierele în­tin­se și scoatem ce-avem prin rucsa­curi, de băut și, dacă este și ceva de mîn­ca­re, cu-atît mai bine și-așteptăm să apună sau să răsară soarele, în timp ce ne gîndim și discutăm pe unde-om mai merge.

În Timișoara, undeva în stînga clădirii Operei, cea care încă are urme de împușcături de la Revoluție, găsești uneori vara, pe străduțele în­tor­tocheate de-aici, un tip pe la vreo 50 de ani care vinde suc la dozator, un fel de TEC mobil. Are exact sortimentele pe care le găseam cînd e­ram mici, de portocale, cola cu gust de caramel și gumă de mestecat și, pre­feratul tuturor, mai mult datorită cu­lorii probabil, kiwi. Pentru vreo trei lei îți umple o sticlă de doi litri și stă cu tine la palavre, povestindu-ți luc­ruri despre oraș pe care nu le gă­sești în cărțile de istorie.

Și-n fiecare dimineață în care ne tre­zim în șura de pe platoul muntelui de deasupra Roșiei Montane, ig­no­rînd frigul, privim celelalte vîrfuri cum răzbat prin ceața zorilor.

***

Tot aud diverși spunînd că n-au de ce să-și iubească țara, că abia aș­teaptă să plece. ~nsă n-ai cum să fii pa­triot dacă ieși din casă doar cînd plă­tești facturile.

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top