În așteptarea ultimei zîne
Pastila de după 18 ianuarie 2011 Niciun comentariu la În așteptarea ultimei zîne 1Știam că a venit la mine și acum o lună, dar încă așteptam cu nerăbdare să apară din nou. Nu am văzut-o niciodată, dar mi-o imaginam mereu îmbrăcată cu o rochie albă și strălucitoare, cu bucle de aur și cu ochi albaștri. Nu semăna nici cu păpușa pe care mi-a adus-o moșul în pragul Crăciunului, era mai frumoasă.
Îmi amintesc ca ultima dată cînd am văzut-o mi-a dat și niște bănuți. Nu erau mulți, dar mi-au ajuns cît să-mi cumpăr o acadea cu aroma de măr și scorțișoară.
Bunica îmi spunea tot timpul să iau ața roșie din cutia de lemn pusă pe etajeră atunci cînd fac lațul pentru spînzurătoare, ca să nu mi se deoache. «Un lucru vechi este înlocuit cu unul nou», așa mă încuraja cînd vedeam că mi se clătina vreun dinte. Leg ața roșie de colțul patului, îmi împrejmuiesc molarul ca pe un gard de stîlpul de beton, iar bunica arde cu lumînarea capătul celălalt. Îmi fac cruce cu limba în cerul gurii ca totul să se termine cît clipesc din ochi, iar bunica picură ceară numaidecît, să scap de scîndura care se clatină. Apoi alerg în odăița cu opaiț, așezat pe marginea lădiței de la pat și îmi pun sub pernă sămînța care se va transforma în monezi.
„Zîna Măseluță, te aștept cu drag și în această seară. Te voi aștepta aici ca să îți văd chipul. Mi-a căzut ultimul dinte de lapte. Să mă ții minte și, acolo unde te întorci, te rog ai grijă de mine, iar pentru asta îți promit că nu voi pune mîna pe noii mei dinți, ca să nu îmi crească strîmbi.”
Iustina AMBRONO
Adaugă un comentariu