Dacă am înrăma tenisul
Scor la pauză 7 martie 2011 Niciun comentariu la Dacă am înrăma tenisul 1Ce frumos învîrtea Pavel racheta în mînă. Avea mereu alura aceea de jucător bătrîn, pînă îl vedeai cum țîșnește pînă la fileu după o minge sau mai inventează cîte un rever cu o singură mînă în lung de linie. Pavel zîmbea mult pe teren. Înjura la fel de mult, dar era simpatic. Pe Internet fac ture acum pozele cu el de pe vremea cînd făcea pereche cu Trifu la meciurile de dublu și vorbeau în spatele terenului cu mingea în dreptul gurii și se vedea privirea cu care îi ardea pe adversari.
Pe Andrei Pavel l-am urmărit cu sufletul la gură de multe ori, atît în meciurile din turneele de Grand Șlem, dar mai ales în cele din Cupa Davis. Cînd ne uităm acum la cupă, vedem că lui Pavel nu-i stă deloc bine cu șapcă pe cap și trening. Înfundă banca echipei noastre naționale din postura de antrenor-nejucător și mai lovește doar cu vocea.
În weekendul acesta însă, în ochii lui Andrei Pavel am văzut speranță și apoi resemnare. L-am văzut cum l-a împins pe Adi Ungur de la spate, cum nu l-a lăsat să renunțe cu Nalbandian și cum a sperat la o minune pînă în ultima clipă. L-am urmărit cînd îl calma pe Hănescu în meciul cu Monaco, strigîndu-i ca un arbitru de scaun dacă mingile erau out sau nu și la sfîrșit înmînîndu-i prosopul și bătîndu-l cu palma pe umăr.
Să fim serioși, nimeni nu s-a așteptat să batem Argentina și ar fi fost frumos ca duminică să jucăm știind că mai avem o șansă. Dar cînd Pavel a părăsit terenul cu băieții de la dublu, după ce au fost trimiși acasă în trei seturi tranșante, în ochii lui nu am mai văzut nimic. Nici speranță, nici furie, nici măcar resemnare. În ochii fostului jucător român de tenis am văzut viitorul nostru în acest sport, cam în ceață. Și ca să vedem ceva bun, va trebui să ne mărim considerabil dioptriile.
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu