Dacă am înrăma tenisul

Ce frumos învîrtea Pavel ra­­cheta în mînă. Avea mereu a­lu­ra aceea de jucător bătrîn, pî­nă îl vedeai cum țîșnește pînă la fi­leu după o minge sau mai in­ven­tează cîte un rever cu o sin­gu­ră mînă în lung de linie. Pa­vel zîmbea mult pe teren. În­jura la fel de mult, dar era simpa­tic. Pe Internet fac ture acum po­zele cu el de pe vremea cînd fă­cea pe­reche cu Trifu la meciu­rile de dublu și vorbeau în spa­te­le te­re­nului cu mingea în drep­tul gurii și se vedea pri­vi­rea cu care îi ar­dea pe adversa­ri.

Pe Andrei Pavel l-am ur­mă­rit cu sufletul la gură de mul­te ori, atît în meciurile din tur­ne­ele de Grand Șlem, dar mai ales în cele din Cupa Davis. Cînd ne uităm acum la cupă, ve­­­­dem că lui Pavel nu-i stă de­loc bine cu șapcă pe cap și tre­ning. Înfundă banca echipei noas­­tre naționale din postura de an­trenor-nejucător și mai lo­veș­te doar cu vocea.

În weekendul acesta însă, în ochii lui Andrei Pavel am vă­zut speranță și apoi resemnare. L-am văzut cum l-a împins pe Adi Ungur de la spate, cum nu l-a lăsat să renunțe cu Nal­ban­dian și cum a spe­rat la o minu­ne pînă în ultima clipă. L-am ur­mărit cînd îl cal­ma pe Hă­nes­cu în meciul cu Mo­naco, stri­gîn­du-i ca un arbitru de scaun dacă mingile erau out sau nu și la sfîrșit în­mî­nîn­du-i prosopul și bătîndu-l cu pal­ma pe umăr.

Să fim serioși, nimeni nu s-a aș­tep­tat să batem Argentina și ar fi fost frumos ca duminică să ju­căm știind că mai avem o șan­să. Dar cînd Pavel a părăsit te­re­nul cu băieții de la dublu, du­pă ce au fost trimiși acasă în trei se­turi tranșante, în ochii lui nu am mai văzut nimic. Nici spe­ran­­ță, nici furie, nici măcar re­sem­nare. În ochii fostului ju­că­tor român de tenis am văzut vi­i­­­torul nostru în acest sport, cam în ceață. Și ca să vedem ceva bun, va trebui să ne mărim con­si­derabil dioptriile.

Cătălin HOPULELE