Acrobații la înalte standarde academice

Editorial Niciun comentariu la Acrobații la înalte standarde academice 1

Universitățile trebuie să se așeze singure într-un pat al lui Procust. Minis­te­rul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) nu le mai îngăduie să mai fie polifonice. Trebuie să-și ho­tă­ras­că orientarea academică și să-și scrie singure pe eticheta instituțională: edu­ca­ție, educație și cercetare științifică, e­du­cație și creație artistică sau cercetare ști­in­­țifică avansată și cercetare. Au la dispo­zi­ție tot ce le trebuie: patru criterii, mari, la­te și destul de generale – „predare și în­vă­­țare”, „cercetare”, „relații cu mediul ex­­tern”, „capacitate instituțională” – și mai pu­țin de trei săptămîni pentru a-și fa­ce autodiscriminarea amănunțit și ca la carte. Fiindcă de nu, o Coaliție a Uni­ver­si­tăților Curate ori Asociația Română pentru Asigurarea Calității în În­vă­ță­mîn­tul Superior le va încadra în categoria celor cu imaginea pîngărită și le va arunca într-o categorie non-grata.

Dincolo de nemulțumirile specifice fie­cărei instituții în parte, legate de chi­ți­bu­șeala inerentă unui demers care necesită un inventar amănuțit și de deadline-ul care-ar strînge în spate orice workaholic, clasificarea operează cu niște contradicții în termeni și unor comandamen­te ale MECTS evidente. Nu știm cum ar putea fi o universitate axată exclusiv pe dimen­siu­­nea educațională, neimplicînd din par­tea profesorilor săi și o muncă de cer­ce­ta­re. Mai ales în contextul în care s-a ridicat ștacheta standardelor minimale pen­tru acceptarea participării la concursuri în scopul conferirii titlurilor stiin­ți­fice. De ce ar fi interesat un conferențiar de la o universitate clasificată ca centrată pe e­du­cație să publice numai articole co­ta­te ISI, ca să poată ocupa postul de profesor, cînd pentru instituția de care a­par­ți­ne nu contează activitatea sa de cerce­ta­re, ci doar cea didactică? Doar pentru sti­ma de sine individuală nu ar fi un răspuns sa­tis­fă­cător.

Din perspectivă individuală, aceste schim­­bări bruște și radicale creează pa­ni­că și nesiguranță printre cei care se știu cu puțină activitate de cercetare la dosar, dar și pentru cei care poate au scris și-au pu­bli­­cat articole, dar necotate ISI. Din par­tea universităților, se deschide o competiție în care con­­­co­­mintent cu autoevaluarea se face și o evaluare a „adversarilor” față de care vor să se distingă cu adejectivul „a­van­sată” pe lîngă cercetare. E greu de a­preciat la mo­mentul de față dacă aceste nor­mative stricte vor curăța mediul aca­de­­mic universitar de impostură și ne va a­runca din lac într-un top al celor mai performante universități. Pînă una alta, crite­riile de ocupare a posturilor didactice și cele care vizează clasificarea instituțiilor de în­vă­ță­mînt su­perior sînt mult prea sus pentru ma­jo­ri­ta­tea u­niversitarilor și u­ni­ver­si­tă­ți­lor ie­șe­ne, chiar dacă s-ar ridica pînă la ele cu pră­ji­­na.

Laura PĂULEȚ

Autor:

Laura Păuleț

Redactor, redactor-șef și director al Opiniei studențești în perioada 2006-2014.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top