În Rio, albastrul prinde aripi

Fiecare secundă din orele ani­mațiilor Disney din anii ’50 lua viață în 25 de desene făcute cu mîna. Pen­tru cîteva secvențe de film se desenau caiete de hîrtie, iar peliculele create se numără pînă și astăzi prin­tre premianții fiecărui top al pro­duc­țiilor care prind viață în spatele unui monitor.

Printre toate acestea și-a făcut loc și lung-metrajul de la Twenty Cen­tury Fox Animations, Rio. Nu, filmul nu e împînzit pe sute de caiete, ci a fost creat în întregime pe calculator, însă acțiunea, dinamismul și pof­ta de viață a personajelor te poartă îna­poi în timp, de la aventurile de pe co­vo­rul zburător al lui Aladin pînă la misterul din Frumoasa și Bestia.

Și văzut în 3D, părea că Blu îi așteaptă pe toți cu brațele, mai de­gra­bă aripile, dechise. Chiar dacă nu știe să zboare. Ca ultim reprezentant al spe­ciei sale, papagalul a fost braconat din pădurile ecuatoriale tocmai cînd voia, ca pui, să își încerce pentru prima oară aripile. Printr-o întîmplare a ajuns însă pe pragul unei fetițe din Minnesota. Alături de Linda stă 15 ani, și învață că pentru a trăi în confortul unei cuști nu are nevoie să își desfacă aripile.

Se cațără cu ciocul, alunecă pe balustrade, se deplasează în mașini teleghidate și poate să i­mi­te aproape toate sunetele pe care le aude în jur. De aceea a ajuns să îi și ig­nore pe porumbeii care rîd de el, dincolo de geamul librăriei Lindei. Confortul îi e stricat însă, cînd un or­nitolog din Brazilia îl duce, îm­pre­u­­nă cu Linda, la Rio de Ja­neiro, un­de s-a des­coperit ultima femelă din spe­­­cia sa.

Dacă intriga, deși previzibilă, e con­struită în așa fel încît să verși mai mult suc pe tine decît să apuci să bei, de atîta rîs, la micile detalii filmul suferă. De la numele personajelor (un papagal albastru cu numele Blu și o femelă pe care o cheamă Jewel – neoriginal e puțin spus) la des­fă­șurarea acțiunii. Blu e răpit, inițial se urăște cu Jewel, se întîlnesc cu alte pă­sări care îi ajută să se întoarcă a­ca­să, aventurile îi fac să devină apro­pi­ați și finalul îl ghicești după primele 20 de minute.

Dar, ca orice călătorie, nici în ci­ne­matografie nu contează ce găsești comoara de la capătul drumului, im­portant e de cîte maimuțe ciudate, porumbei, buldogi și carnavaluri ai nevoie ca să ajungi acolo.