Podgoria cu miros de hamei
1001 de măști 18 octombrie 2011 Niciun comentariu la Podgoria cu miros de hamei 3În fața Halei Centrale din Iași, cu ocazia celebrării zilelor municipiului celor șapte coline, luna octombrie nu prea a fost blîndă cu Săbătoarea Vinului. Soarele era doar amăgitor și vîntul zguduia năpraznic steagurile din fața cortului celor de la Cotnari. Și imaginea era departe de a fi idilică. Sărbătoarea Vinului se pierdea printre munți de mici și cascade de bere, iar fumul grătarelor transforma deplasarea, de la o tarabă improvizată la alta, într-o adevărată escapadă printr-un labirint rupt din filmele cu Harry Potter. Iar în locul butoaielor mari de lemn ale cramelor din povești, se-ntrezăreau doar niște butoiașe de metal, turtite la capete, flancate în ambele părți, în dreptul fiecărei tarabe, de cîte alte recipiente mai mari cu bere. Mai ieftină.
Nu da vinul pe bere
„Pentru fetele cu părul creț avem reducere de preț” se aude aprope indistinctibil un strigăt din spatele Halei Centrale, de la zecile de magazine cu blănuri și cojoace. Bărbații din fața cortului Cotnari, care acoperea aproape un sfert de piațetă, au început să rîdă zgomotos, în timp ce un puști cam la 15 ani încerca să le vîndă o fîntînă artizanală, echipată cu o cumpănă. „Uite șefu’, dacă te uiti, găleata iese cu tot cu vin”.Oricît ar fi fost de beat bărbatul din fața lui, tot nu putea s-o creadă pe asta. Și-a apăsat pălăria peste ochi și l-a alungat cu gesturi obscene.
Trecînd de mirosurile îmbietoare de la „Grătarul cu muștar” și ferindu-mă de „Carul cu mici”, ajung aproape de ușile glisante din fața clădirii imense, unde își aveau locul cei din „Cramele Copou”. Mi-aș fi făcut încălzirea cu un must, dar am descoperit că licoarea din paharul de 400 de plastic din mînă, e mai degrabă „tulburel” decît must. Iar în spatele meu își mai fac loc doi curioși, uitîndu-se cu jind la sticlele de Riesling puse la expoziție. Fiind în bătaia vîntului, peste ele s-a așezat un strat fin de cenușă de la grătare, aidoma prafului din vechile crame boierești. Păcat că sînt lipite cu scotch și au atașate prețul (10 lei), cu un scris neîndemînatic de mînă. Bărbatul mai solid, a studiat atent cîteva zeci de secunde sticlele, apoi prețurile, ca în final să se întoarcă decis către vînzător și să-i spună: „dă-mi două pahare din astea, la 400, de bere”
În mijlocul procesiunilor, lîngă un grup de țigănci cu fuste în toate culorile curcubeului, stătea un bătrîn cu două sacoșe adunate sub genunchi, tremurînd la fiecare rafală mai puternică de vînt. A venit de la Timișoara la Sfîntă și a adus și nucile de acasă, poate le vinde ca să facă și el un ban. Vorbește greu, mîinile-i sînt de culoarea păcurii și se uită dezamăgit în jur. Poate, după cîteva pahare de vin și bere, vederea mulțimii o să tremure și-n loc de nuci, o să vadă țuică. Atunci, o să plece fericit acasă.
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu