Drag mi-i jocul românesc
1001 de măști 17 decembrie 2011 Niciun comentariu la Drag mi-i jocul românesc 0În sala de dans se plimbă picioare timide ale căror reflexii în oglinzile-perete parcă dansează deja, anticipînd două ore de agitație. Sînt ca niște globuri în care poți ghici viitorul acestei bucăți de sticlă, căci, după o încălzire cu rotiri de șolduri și genunchi, băieții își încalță cizmele și aleg cîte o parteneră din fetele care așteptă bătînd din picioare a nerăbdare. Coregraful zîmbește ducînd mîinile la piept, se sprijină de bara de exercițiu și, cum nu m-am procopsit cu nici un băiat, face semn către „Andrei de la Neamț” și îmi spune tăios: „Treci acasă!”.
„Ori vrea să mă pedepsească ori mă potrivesc prea bine la dans cu Andrei”, îi șoptesc cu o ironie nedisimulată Firuței, care își ascunde rîsul în tricoul imprimat „Ansamblul folcloric «Doina Carpaților»”.
Asta-i hora horilor/ Hora moldovenilor/ Undi joacă moldovenii/ Acolo pămîntul gemi.
Cînd din boxe se aud primele acorduri de trompetă, ritmul de țambal transformă 20 de oameni într-unul singur care dansează pentru publicul absent acum. Pe Hora de la Deleni, fetele fac pași mărunței și calcă pe vîrful picioarelor încît de abia se simte umblătura lor. În oglindă se văd precum niște păpuși a căror cheie ascunsă la spate a fost întoarsă la maximum și se tot învîrte. În completarea lor, băieții bat apăsat pasul și șterg în același timp podeaua cu toată talpa. Mădălina trage o gură mare de aer și mă privește cu niște ochi care vor să spună: „stai că vine bătuta!”. Știu și eu ce ne așteaptă, îmi stăpînesc mai bine mîna pe umărul lui Andrei care zîmbește absent în oglindă, căci pentru el pașii par o nimica toată. Avea el o vorbă: „Aici e nimic. Să vezi cum era la noi, la Neamț”.
Strop di rouă, strop di rouă/ Ți-am luat cămeșă nouă/ Dă-mi mînuțele-amîndouă/ Gata!
Într-o vîltoare de pași moldovenești, băieții bat cizmele cu mîinile atît de tare încît la sfîrșitul dansului, cînd Bogdan îmi arată palmele, văd cît sînt de roșii. Prima suită de dansuri se termină cu Bătuta de la Deleni, în care sala răsună de pașii noștri tropotiți și ne lasă pe toți cu răsuflarea tăiată și tricourile ude ca după o bătălie cu pungi de apă din toiul verii. Nici bine nu ne așezăm pentru o pauză că îl și auzim pe coregraf: „Haideți și Ardealul și vă las în pace pînă la Prahova”. Cu privirile în podea, scuturîndu-ne mîinile, ne așezăm pentru dansul de Ardeal. Firuța se uită la mine cu ochi temători. „Ce mă fac eu la «răsturnică»?”, mă întreabă cu voce tremurîndă și cînd văd cu cine dansează, m-aș teme și eu. Am uitat să fac două piruete la începutul dansului și sînt atentă la Firuța care, cînd vine rîndul „răsturnicii”, se oprește și așteaptă să intre din nou în ritm. Dacă s-ar fi răsucit și ar fi sărit pe genunchii lui Radu, așa cum ar fi trebuit să facă, s-ar fi răsturnat cu totul. Mi s-a întîmplat și mie.
Cristina BABII
Adaugă un comentariu