Alegerile speranțelor pierdute

Precampania electorală pentru alegerile locale din 5 iunie a scos la iveală, dacă mai era nevoie, două probleme majore ale clasei politice românești și, prin extensie, a societății: politicienii vechi nu se mai obosesc sau nu mai pot să își afișeze disprețul total față de alegători, iar politicienii noi, care să fie credibili și vertebrali, sînt într-un număr atît de nimic că am putea spune aproape că nu există.

Faptele sînt simple. Cei mai mulți dintre candidați nici nu au ajuns primari și deja nu se supun regulilor. Și o fac la vedere, pe stradă, ziua, în ochii alegătorilor. Astfel, cei mai mulți au furat startul și au amplasat pe străzi corturi cu numele și sloganurile lor – sub pretextul strîngerii de semnături pentru candidatură – cu mult înainte de perioada legală de campanie electorală. La București, printre primii care au făcut acest lucru a fost, paradoxal, Nicușor Dan, un candidat care susține că aduce un nou mod, onest, de a face politică.

Multe dintre corturi au fost montate în colțuri de intersecție, opturînd vizibilitatea pentru șoferi și punîndu-le în pericol, la propriu, siguranța. Deci nu doar că nu le pasă de lege, care interzice obturarea intersecțiilor, dar nici măcar de viața celor cărora acum le promit că le vorasigura o viață mai bună.

Acestea sînt, însă, doar acțiunile benigne, dacă o încălcare a legii poate fi benignă. Tot precampania electorală de anul acesta a adus o premieră nefericită în politica românească: un candidat – Ludovic Orban – este inculpat de către DNA pentru că ar fi cerut de la un om de afaceri bani pentru acțiuni electroale pe televiziuni. În România, există deja două condamnări celebre pentru acțiuni ilegale de strîngere de fonduri pentru campanie. După prima au intrat la închisoare Adrian Năstase și alte persoane, pentru organizarea unui eveniment în urma căruia s-au strîns bani pentru alegerile prezidențiale din 2004. După a doua, au făcut cunoștință cu pușcăria Ioan Niculae, considerat o vreme cel mai bogat român, și Gheorghe Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean Brăila, pentru finanțarea ilegală a campaniei lui Mircea Geoană din 2009. Dar premiera, în cazul lui Ludovic Orban, vine din faptul că acesta a fost denunțat chiar de dinainte de a începe campania electorală și din faptul că s-a vorbit pentru prima dată de implicarea unor patroni de instrumente de presă în această afacere murdară.

Dar disprețul față de alegători, afișat chiar din perioada cînd li se promite lapte și miere,nu este o manifestare individuală, a unor candidați, ci o atitudine colectivă, a unor partide. PNL a încercat pînă acum, grav, să ne păcălească de două ori. După ce au votat alături de PSD alegerile locale într-un singur tur, opțiune care îi avantajează pe primarii în funcție, liberalii s-au răzgîndit și au criticat, pe ultima sută de metri, decizia. Dar nu au făcut nimic concret, în afară de vorbe, pentru a o schimba. Mimau dorința de corectitudine, militînd pentru revenirea la două tururi, dar atît. Așa se face că un jurnalist, Liviu Avram, a reușit acolo unde a eșuat,intenționat, după părerea mea, Partidul Național Liberal. Contestația primului cu privire la neconstituționalitatea alegerilor într-un singur tur a fost acceptată de Curtea Constituțională a României, în timp ce acțiunea PNL, un partid plin de juriști și specialiști în drept, a fost respinsă. E puțin probabil că juriștii liberali au știut mai puțină lege decît un jurnalist.

Mai ales că situația s-a repetat cînd s-a pus problema verificării trecutului pre-decembrist a lui Marian Munteanu – acuzat/suspectat de colaborare cu Securitatea comunistă. Acțiunea PNL a fost respinsă de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, din motive procedurale, în timp ce solicitarea Societății Academice Române, completată tot de un jurnalist, Gabriel Bejan, a fost acceptată. PNL ceruse verificarea lui Marian Munteanu din calitatea sa de candidat, ceea ce, evident, nu era. O greșeală care e puțin probabil să fi fost din necunoștință, într-un moment în care amînarea unui răspuns ar fi picat la fix pentru liberali.

Vineri, însă, ne-a adus încă o dovadă, poate și mai solidă, că politicienilor nu le mai pasă de opinia și votul electoratului. Deși a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul referendumului din 2012, Liviu Dragnea a anunțat că va rămîne în fruntea PSD, fiind susținut de mare parte dintre colegii săi. Cel mai mare partid din România are la conducere un președinte condamnat penal definitiv, chiar dacă cu suspendare, iar asta nu pare să deranjeze pe nimeni din lumea politică. Asta poate și pentru că PSD a susținut pînă la capăt un prim-ministru anchetat de către DNA încă de cînd era în funcție – o altă premieră în România.

Mai grav este că toate speranțele noastre de schimbare se amînă pentru următorii patru ani. Asta deoarece nici măcar unii candidați tineri, din partidele mici, nu se dovedescaltfel decît bătrînii pe care pretind să-i înlocuiască. Ciprian Ciucu, candidat susținut de partidului Monicăi Macovei, M10, și care se prezenta ca un politician de tip nou, care dorește înnoirea în bine a clasei politice, negocia, în timp ce ne înșira astfel de promisiuni, tocmai cu un partid din „clasa poltică veche”, obținînd primul loc pe listele PNL la Consiliul General al Capitalei.

Concluzia e cît se poate de tristă: Clasa politică românească este ruptă de mult de societate, dar acum pare să nu-i mai pese de asta.

Text scris de Răzvan Chiruță, redactor-șef „România liberă”