Băiatul cu chibrituri. A kis gyufaárus fiú
Cap în cap 7 decembrie 2015 Niciun comentariu la Băiatul cu chibrituri. A kis gyufaárus fiú 247Avem în fața ochilor un Dispozitiv Exploziv Improvizat (DEI). Popular, o pocnitoare. O bucată de țeavă, un cui îndoit și cu vîrful retezat, o bandă de cauciuc. Pe țeavă s-a turnat în prealabil puțin plumb topit, ca să formeze un fund plat.
Modul de utilizare este extrem de simplu. Se pune în țeavă puțin fosfor luat de la bețele de chibrit, apoi se montează cuiul și cauciucul ca în poză. Se trage de cui și se proptește oblic pe marginea țevii. Cu dispozitivul în palmă, se apasă ușor cu degetul mare pe floarea cuiului, acesta cade înăuntru, tras de cauciuc. Face poc, atîta tot.
Dispozitivul Exploziv Improvizat (DEI) prezentat mai sus nu respectă nicio regulă impusă de la Bruxelles, a fost inventat mult înainte să intrăm Uniunea Europeană. Cam pe vremea cand orașele noastre au început să se umple de blocuri. Îl foloseau copiii în noaptea de Revelion, cînd mergeau cu plugușorul. Nu aveai loc să pocnești din bice măi flăcăi (hăi, hăi) cand te aflai în fața ușii de la Ap. 25, Et. 6, Bl. B3 bis.
Copiii normali puneau în acest DEI fosforul de la două-trei bețe de chibrit. Era suficient să scoale din morți o întreagă scară de bloc. Copiii proveniți din familii cu mentalitate de învingători puneau fosforul de la zece bețe în sus. Era plină țara cu unghii de copil însîngerate, căzute la datorie. Nu era SMURD pe vremea aia, totuși copiii ajungeau la timp pe la spitale, ca sa fie pansați.
Nu se știe dacă individul arestat zilele trecute pentru terorism la Târgu Secuiesc a avut pocnitori cînd era mic. Nu se știe, de asemenea, unde a învățat el sa facă Dispozitive Explozive Improvizate (DEI): în taberele alea clandestine sau în instituții ale statului român? Eu am învățat în instituții: în liceu, apoi în armată. Pe vremea aia, exista doctrina apărării intregului popor și de pe la 15 ani trăgeai prima oară cu pușca, în cadru organizat. Șmecheria aia cu explozibilul pus într-un kil de cuie tot atunci am aflat-o. Ne pregăteau pentru o eventuală luptă de partizani, în spatele inamicului, pe teritoriul vremelnic ocupat. Știți ce erau considerați partizanii, înainte să li se fixeze statutul de luptători legitimi, prin legi internaționale? Teroriști.
Bine, Beke Istvan Attila nu e partizan, deși cred ca lui așa i-ar plăcea să fie considerat. Are însă partizani, ba chiar de două categorii. Pe de o parte, cei care protestează la Târgu Secuiesc împotriva arestării sale. Conaționali. Pe de altă parte, cei care au un dinte împotriva „serviciilor”, care consideră acțiunea în forță ca o presiune a lor în vederea unui buget mai dolofan. Ce, dom’le, pentru niște artificii?
Păi da, că dacă în loc de artificii folosea niște Semtex sau C4, jucăria lui Beke nu se mai numea dispozitiv improvizat. Despre efectele unor astfel de improvizații pot fi întrebați mai ales cei care au defilat în cărucior la 1 Decembrie.
Dar să ne imaginăm că Beke Istvan Attila ar fi luat de la chinezi, în loc de artificii, oleacă de răbdare și ar fi umplut apartamentul său din Târgu Secuiesc cu un munte de cutii de chibrituri. În momentul în care au dat buzna, mascații ar fi văzut lîngă muntele respectiv un Beke Istvan Attila ghemuit pe un scăunel, bătînd cu un ciocănel într-un băț de chibrit, ca să scoată fosforul de pe el.
Ce jenant ar fi fost pentru autoritățile statului! Să arestezi un om doar pentru că are niște chibrituri în casă! De rușine, obrajii mascaților ar fi înroșit și cagulele. Hohotele de rîs, atît pe plan intern, cît și pe plan internațional, s-ar fi auzit mult după votarea Bugetului.
Puțini ar fi fost cei care să spună stai, băi, frate! Ce efect poate sa aibă fosforul de la un milion de bețe de chibrit, în combinație cu un kil de cuie? În general, ar fi pus problema în acest mod oamenii proveniți din familii cu mentalitate de învingători, cărora le lipsește unghia de la degetul mare.
Text scris de Sorin Avram, jurnalist
Adaugă un comentariu