Caderea comunismului, la majorat

Vladimir TISMANEANU – A fost sau nu a fost? Reflectii despre Revolutia Romana

Titlul filmului lui Corneliu Porumboiu surprinde ambiguitatile a ceea ce ne-am obisnuit sa numim Revolutia Romana din decembrie 1989. Ca filosof politic, ma intereseaza sa examinez dinamica fenomenului, cauzele sale si mai cu seama consecintele. Nimeni nu poate nega ca declansarea Revolutiei a fost legata de un numar de factori intre care degenerarea interna a regimului totalitar comunist; politicile aberante promovate de clica lui N. Ceausescu; saracia si mizeria din tara; atmosfera sufocanta creata de un dezmatat si absurd cult al personalitatii. Simplu spus, „socialismul intr-o singura familie” (Ken Jowitt), ori ceea ce am numit comunismul dinastic isi epuizase orice resurse de supravietuire. Era un sistem decrepit, intemeiat doar pe minciuna si suspiciune. Romanii, ori mai bine spus imensa lor majoritate, nu mai voiau sa traiasca sub semnul binomului „frig-frica” analizat de scriitorul disident Dorin Tudoran intr-un faimos eseu.

A mai intervenit fireste, efectul Gorbaciov si prabusirea in lant a regimurilor leniniste din Blocul Sovietic. Alegerile libere din Polonia, schimbarile din Ungaria, lovitura de stat din Bulgaria, caderea Zidului Berlinului (Zidul Rusinii, cum i s-a spus), revolutia de catifea de la Praga si Bratislava, nu puteau sa nu afecteze climatul psihologic din Romania. Chiar si in cercurile de virf devenise limpede ca nu se mai putea continua cu modelul paroxistic-irational al regimului Ceausescu. Oameni precum Ion Iliescu si Martian Dan, Silviu Brucan si Virgil Magureanu se gindeau de-acum la ce va fi dupa Ceausescu. „Scrisoarea celor sase” din martie 1989 dovedea ca veteranii comunisti nu mai suportau despotismul stalino-fascist al lui Ceausescu. Se radicalizau si vocile disidentei autentice, intre care Doina Cornea, Dan Petrescu, Gabriel Andreescu, Liviu Antonesei, Luca Pitu, Mircea Dinescu. In lumea literara se auzeau tot mai mult glasuri critice. Comparind lucrurile cu alte state din Est, cel putin doua lucruri au lipsit in Romania: o aripa reformatoare in conducerea PCR si o actiune disidenta colectiva de tip Carta 77. Evident, avusese loc demonstratia anticomunista de la Brasov din 15 noiembrie 1987, dar aceasta fusese reprimata fara mila. Ca efect al intensificarii starii de frustrare populara, dar si ca forma de sincronizare cu ceea ce se intimpla in celelalte state ale Tratatului de la Varsovia, s-a produs scinteia de la Timisoara. In citeva zile, in pofida represaliilor criminale organizate de regim, Timisoara a devenit un oras liber. Nu intru in alte detalii istorice. Au urmat caderea dictaturii, luptele cu asa-zisii teroristi, crearea deliberata de catre noii potentati a unei stari de anarhie, panica si anxietate colectiva. Insusi numele de „Front al Salvarii Nationale” spune destul despre singeroasa tragi-comedie in plina derulare.

A fost o tragedie pentru cei care au crezut in idealul nimicirii comunismului ca regim politic, economic si ca agresiune continua impotriva adevaratelor valori. Pentru Iliescu si partizanii sai, a fost un bal mascat. Au pozat in revolutionari sans peur et sans reproche, ei fiind de fapt versati politruci neo-bolsevici. Ion Iliescu, un personaj care continua sa influenteze (negativ) viata politica din Romania, este un om fara regrete. A contribuit (a regizat?) la deturnarea Revolutiei, iar acum prezideaza cu cinism peste un bugetivor Institut al Revolutiei Romane. Pe de alta parte, nu pot nega ca vechile structuri (planificare economica, partid unic, cenzura, politie secreta omnipotenta) au fost treptat abandonate (unele mai mult, altele mai putin). Prin consecinte, ceea ce s-a petrecut in Romania in decembrie a fost o revolutie. Statul roman s-a despartit insa oficial de trecutul sau totalitar abia pe 18 decembrie 2006 cind, pe baza Raportului Comisiei Prezidentiale, Traian Basescu a condamnat regimul comunist drept ilegitim si criminal. Ca o continuare a acestui gest menit sa implineasca sperantele revolutionarilor reali din decembrie 1989, presedintele Basescu aflat la Brasov pe 15 noiembrie 2007, a cerut iertare in numele statului roman, sutelor si sutelor de mii de victime ale unui regim care a promis egalitatea intre oameni si a construit de fapt un sistem al subjugarii, umilirii si delatiunii universalizate.

(Washington, DC, 14 decembrie 2007)

Vlad ODOBESCU