Ce faceti in vacanta de NATO?

Scriu acestea si elicoptere trec deasupra blocului meu de cartier bucurestean (aflat mult in afara “perimetrului zero”), cu un zgomot care imi aduce aminte de M.A.S.H. si de taberele de refugiati kosovari din Macedonia. Sunetul sacadat al motoarelor si fluieratul elicelor este legat – prin experienta sau prin referinte culturale – de zonele de razboi. Cum l-as putea lega acum de un dialog la nivel inalt care are in centrul sau mai degraba pacea (sau sansele ei)?

In ultimele zile Bucurestii au innebunit de tot. Traficul este aproape paralizat, politistii de la circulatie se inalbastresc de cit sufla in fluiere, soferii traiesc mai mult cu pastile. Summit-ul NATO, un maret exercitiu de PR la nivel nord-atlantic se abate asupra populatiei mai degraba ca o napasta decit ca o mindrie.  si de ce-ar fi altfel?

Dar nu avem a ne ingrijora. Presedintele Bush ne-a spus deja ca summit-ul va fi un succes. Stie el. Si noi – din presa.

Extinderea NATO este un punct important pe agenda. Drept este ca Rusia se infoaie, ca de fiecare data cind aude de extindere. Drept este ca, de data asta, nici Germania nu mai este pentru. Dar pozitia Romaniei care o fi? Cum se va traduce “succesul” in problema asceasta?

Si in chestiunea Afghanistanului, care ar putea fi cistigul Romaniei? Cresterea prezentei sale (noastre?) militare? Dar in ce priveste Kossovo? Un stat pe care Romania a declarat ca nu-l recunoaste?

Si iarasi suntem chemati sa asistam la un eveniment important doar ca simpli spectatori, cu reflexe de tip Guiness Book (“cel mai mare summit din istorie al Aliantei Nord-Atlantice”). As fi preferat ca autoritatile care ne reprezinta sa ne prezinte pozitia “noastra”, sa ne spuna care ne sunt avantajele, care ne sunt problemele si care ne-ar fi strategia. In schimb, ministrul de Externe ne ameninta ca nu va tolera “glumele proaste”, in timp ce presedintele ne ridica moralul cu o glumita la care cei mai multi dintre cei (eventual) interesati de NATO nici nu pot sa se raporteze (afirmind ca, daca am fost noi in stare sa organizam, in anii ’50, Festivalul Mondial al Tineretului, vom putea organiza si summit-ul). Anecdotica e mai tare ca strategia, se pare.

Avem trista experienta a summit-ului francofoniei, cu poate cel mai jalnic exemplu de acoperire de presa: neatenta, neinformata si neinformativa, stupida uneori, eminamente anecdotica. Nu imi fac prea mari iluzii nici despre summit-ul NATO – desi chestiunile agendei nord-atlantice par a fi oarecum mai familiare presei romanesti. Dar astfel de adunari-mamut de sefi de state nu aduc surprize informationale. Ele dau doar mesaje generale (“a fost un succes”, “am cazut de acord sa nu fim de acord”…). In mod paradoxal, bogatia de lideri mondiali in aceeasi sala nu stimuleaza stirile. sedintele in plen sunt depasite in importanta de discutiile bilaterale, iar de acolo “sare stirea” doar daca, jurnalist fiind, stii agenda participantilor, ai surse bune si stii sa citesti printre rinduri. si te intereseaza, la urma urmei.

Teama mi-e ca vom avea, si de data acesta, parte de un regal de stiri cu cine ce a mincat, care pe unde a mai stat si ce fel de “divertismente” a comandat, de informare la nivel de comunicate oficiale de presa. Daca punem un astfel de meniu informational in balanta cu traficul de cosmar, cu aeroporturile semi-paralizate, cu cursele TAROM anulate (din exces de zel?), cu (oroare!) consumul de bauturi alcoolice interzis pe alocuri, cu siguranta la summit-ul NATO o sa iesim in pierdere.

Eu una, cu vinovatie recunosc, am decis sa-mi neg instinctele jurnalistice: in loc sa fierb de curiozitate de summit-ul NATO, voi pleca. Biroul e in apropierea Palatului Parlamentului,  statia de metrou cea mai apropiata e inchisa din ratiuni de siguranta, trebuie sa traversez “culoarul oficial” ca sa ajung acasa si ceea ce vreau sa aflu, pot sa aflu de pe Internet. Asa ca voi pleca in vacanta. In Elvetia, ca e neutra.

Ioana AVADANI