Ce se poate schimba

Cap în cap Niciun comentariu la Ce se poate schimba 0

Eliminarea lui Osama bin La­den este o victorie simbolică a ame­ri­canilor, chiar dacă vine după o „vî­nă­toare” de zece ani. Reușita acelui co­mando e de natură să mă­reas­că în­cre­derea în triumful binelui și în ca­pa­ci­tatea Statelor Unite de a-i pe­dep­si pe teroriști și totodată poate fi o descurajare pentru aceia care, într-un fel sau altul, mai mizează pe te­ro­rism.

Mai toți specialiștii în domeniu spun însă că uciderea lui Osama bin Laden nu înseamnă în nici un caz o în­­cheiere a terorismului. Un fost a­gent al CIA, Bruce Tefft, ne averti­zea­ză chiar asupra unui atac „de răz­bu­nare” din partea al-Qaeda, des­pre care se știe că este o organiza­ție des­cen­­tralizată, formată din ce­lu­le inde­pen­­­dente care, tehnic, pot ac­țio­na și în absența liderului. Logic vor­bind, e de așteptat ca teroriștii să în­cerce să demonstreze că mai pot co­mite atentate și după dispariția li­de­­rului. Ei plănuiau oricum așa ceva, do­vadă fiind chiar documentele gă­site în urma­ acțiunii comandoul american, din care reiese că al-Qaeda pu­nea la cale atacuri asupra unor tre­nu­ri din Statele Unite, prin care să mar­cheze  un deceniu de la 11 sep­tem­­brie 2001. E de așteptat și ca al-Qaeda să-și numească un nou lider. Ar putea fi numărul doi al rețelei, egipteanul Ayman al-Zawahiri. În orice caz, directorul CIA a anunțat deja că viitorul șef al rețelei va de­ve­ni noul inamic public numărul unu al Statelor Unite.

Deși pericolul pe care al-Qaeda con­tinuă să-l reprezinte nu poate fi subestimat, în general, terorismul asociat extremismului islamist pare tot mai puțin „rentabil”. Recentele revoluții demonstrează că în general, ti­neretul și populația activă din țările ara­be au cu totul alte nevoi și dorințe decît acelea de a instaura legea is­la­mi­că și de a uni lumea arabă sub un sin­gur califat, așa cum doreau ideo­lo­gii al-Qaeda. Chiar și în teritoriile palestiniene, sondajele de opinie  arată că în ultimii ani, gradul de încredere al populației în Osama bin Laden s-a înjumătățit, în con­di­ții­le în care acesta își făcea din lupta pen­tru securitatea și pacea palesti­nie­nilor un adevărat stindard.

De remarcat e și că eficiența ac­țiu­nii prin care a fost lichidat liderul al-Qaeda poate fi un bun exemplu pen­tru modul în care ar trebui dusă de aici înainte lupta cu teroriștii. Adică, mai degrabă prin informații pre­cise și operațiuni bine țintite decît prin bombardamente aproximative com­binate cu măsuri de securitate dis­cutabile și cu efect negativ asupra  unor drepturi și libertăți democrati­ce.

Andrei MANOLESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top