Cîinii media

Mass media din România a prins în ultima vreme un pește foarte gras: eutanasierea cîinilor, un subiect deloc comod au­to­ri­tă­ți­lor, care însă încinge spiritul po­po­ru­lui și face un rating apropiat cu cel al scandalurilor mondene.

Pentru că la noi în aproape ori­ce subiect prezentat pe canale de te­leviziune, fie el un divorț sau o re­voluție egipteană, se strecoară tri­via­lul și se ghidează opinia publică în­tru ridicarea adrenalinei și a ener­vării fără substanță.

N-a trecut mult timp de la pu­ne­rea în discuție publică a legii pen­tru eutanasierea cîinilor va­ga­bonzi, că reporteri avizi de sen­za­țio­nal s-au năpustit asupra subiectului, pre­zen­tînd ori oameni omo­rîți de cîini, ori cîini omorîți de oa­me­ni, plusînd cu ca­zuri de animale maltratate, precum cazul cailor de la Letea (o comună care de altfel e asediată și de cîini). Se mizează pu­ter­nic pe factorul emoțional, se pre­zintă doar o parte a poveștii, ne­luîn­du-se însă nici o secundă în cal­cul realizarea unei dezbateri la rece, raționale, o transformare a „subiectului jurnalistic” în „problemă socială”.

Nu se face astfel nimic altceva de­cît se învrăjbește o tabără contra ce­lei­lalte, iar pe principiul divide et impera autoritățile vor ajunge să se spele pe mîini, din motiv că… po­porul a hotărît.

Dar ce „hotărăște” de fapt po­po­rul?

Nu se poate specula care ar fi re­zultatul unui referendum pe aceas­­tă temă, se poate însă ghici că nu foarte mulți ar participa la el. Pentru că de fapt indignările noastre se pierd într-un soi de apatie, iar în ceea ce privește problema cîinilor vagabonzi, mulți aleg să înjure în fața televizorului sau să se certe în particular, erijîndu-se într-un soi de deținători ai adevărului absolut. Reac­ția publicului e de fapt o copie a știrilor din mass media.

Ceea ce este un sentiment descurajant. Multe vecine de bloc și cei care locuiesc la bloc știu exact tipologia, ies cu sufertașele la ghenă, să hrănească „bietele animale”. Nu s-ar implica însă niciodată să ia acele animale de pe stra­dă. La fel se petrec lucrurile și cu multe dintre aso­ciațiile de protecție a animalelor. Care, în afara cîte unui mi­ting anemic, altceva concret nu fac. De cealaltă parte aruncatul cu piatra, de data asta la propriu, a ră­mas cel mai la îndemînă mijloc de pro­tecție contra cîinilor vagabonzi, opinia generală fiind încă sceptică cu punerea legii în aplicare.

O acțiune reală de a rezolva pro­blema încă nu există. Doar frustrări, de o parte și de alta, revolte și empatie. Cu cîini reali, dar și cu cei media.

Stela GIURGEANU