Creștin-democrație sau asfalt?

Alegerea Elenei Udrea la șefia fi­lia­lei bucureștene a PDL a creat va­lu­ri de vorbe în presă. Evenimentul a fost interpretat în fel și chip: un prim pas spre Primăria Capitalei (sau spre candidatura la președinție sau spre postul de premier), o victorie a „liniei Udrea” împotriva „liniei Blaga”, o înfrîngere a „vechilor ba­ro­ni” din partid etc.

Cu cîteva săptămîni în urmă, Teo­dor Baconschi a propus o plat­for­­mă creș­tin-democrată în PDL, declarînd cu acea ocazie: „Este un plus doctrinar și instituțional pe care vreau să-l aduc PDL și dreptei ro­mâ­neș­ti și este un mare șantier unde va trebui să ela­bo­răm noi politici și un alt fel de a face politică”. Inițiativa sa a avut par­te de mai puține ecouri.

Așadar, între o „luptă între oa­me­ni” și o încercare de a da o identitate mai limpede partidului, în politica ro­mâ­nească ochii tuturor se îndreaptă spre prima ipostază. întrebarea dacă PDL poate fi un partid cu orientare creștin-democrată (după ce a fost, ca PD, în Internaționala Socialistă, iar într-o dimineață a găsit un loc liber în Par­tidul Popular European și l-a o­cu­­pat iute, să nu-l piardă) nu naște ma­ri dezbateri. în schimb, o luptă de ge­­nul „care pe care” inflamează spi­ri­te­le și emoțiile. Deocamdată, acesta e fe­lul românesc de a face politică. Nu­mai că, pe termen lung, s-ar putea să fie perdant. Deocamdată, PDL stă prost în sondaje și nu a dovedit că poate rupe cordonul ombilical care-l lea­gă de Traian Băsescu. Dacă ar avea loc alegeri acum, ar cădea cu zgo­­mot din fotoliul de „partid de gu­ver­­nămînt”, iar după aceea, conform obi­ceiului românesc de tran­zi­ție, și-ar ve­dea o seamă de membri mar­canți (in­clusiv primari și consi­lie­ri locali) dînd bir cu fugiții la alte par­ti­de. Cam la fel a pățit și PNȚCD: a cres­cut în ju­rul unui lider puternic – Corneliu Coposu – și s-a destrămat după ce a ajuns iar în opoziție, măcinat de lupte in­terne și lipsit de o doctrină politică. Pentru că, să nu uităm, și la țărăniști calificativul „creștin-democrat” a fost o găselniță de conjunctură, nu vreo as­pirație nobilă a membrilor de partid…

PDL nu va păți precum PNȚ. Pro­babil că transferul de putere între gru­purile de interese legate de vechii li­deri (Berceanu, Videanu etc.) se va face, cu oarecare tensiuni, către Elena Udrea și noile „vedete” ale partidului. Dar, dacă vrea să devină un partid stabil și serios, PDL ar trebui să mizeze pe oamenii noi, care vor să facă un alt fel de politică: Teodor Baconschi, Cristian Preda, Monica Macovei și alții. Sigur că e nevoie și de bani pentru susținerea unui partid (așa că trebuie să te „împrietenești” și cu asfaltatorii – fie ei creștin-de­mo­crați sau nu), dar pe termen lung e ne­vo­ie ca activiștii partidului să se simtă le­gați și prin altceva decît prin buzu­na­­rul sponsorilor ori prin fondurile re­partizate de la centru cînd „ai noș­tri„ sînt la putere. Nu de alta, dar „ai noștri” mai ajung și în opoziție… Ceea ce – cu Elena Udrea sau cu Teodor Baconschi – se va întîmpla și cu PDL la următoarele alegeri.

Mircea VASILESCU