Cui prodest?

Cap în cap Niciun comentariu la Cui prodest? 0

Ca să abordăm chestiunea facul­­tă­­ții de medicină și farmacie în lim­ba ma­ghiară de la UMF Târgu Mu­­reș vom porni de la întrebarea din titlu: cui îi este de folos această facultate? Nu cred că le folosește prea mult studenților maghiari, ca­re pu­teau oricum urma cursuri în lim­ba maghiară la universitatea în cauză, pentru că le va face mult mai dificil parcursul profesional post-uni­ver­si­tar, adică examenele de rezidențiat și doctorat la care poate că aspiră.

Totodată le va face mult mai dificilă inserția în sistemul medical, în care vor fi nevoiți să completeze foi­le de observație și să comunice cu confrații lor în limba română, lim­bă pe care, în ciuda declarațiilor bombastice ale liderilor UDMR și ale profesorilor lor maghiari, nu o cunosc bine și o vor cunoaște și mai prost după ce vor fi absolvit o fa­cultate în limba maghiară. Bineîn­țe­les, dacă nu aspiră cumva să ac­ti­veze exclusiv în Ținutul Secuiesc. Este însă enclavizarea un lucru bun pentru care merită să stai în stradă și să protestezi de parcă ar fi piatra unghiulară a identității tale națio­na­le?

Urmează în mod logic că nici vi­itorilor lor pacienți nu le este de folos facultatea pentru care UDMR a făcut atîta tapaj, din moment ce ea îi creează viitorului medic un han­dicap de comunicare. Nu contestă nimeni faptul că zonele în care populația majoritară este maghiară și se exprimă greu sau deloc în lim­ba română au nevoie și ele de me­dici care să vorbească limba maghia­ră. Această cerință putea fi satis­fă­cu­tă însă și de linia de predare în limba maghiară care există în pre­zent.

Va contribui oare această nouă facultate la ridicarea standardelor pro­­fesionale în învățămîntul medi­cal din România? Categoric nu, pen­­tru că restrînge atît numărul de profesori cît și numărul de candidați în funcție de opțiunea lingvisti­că, limitînd astfel și accesul studen­ților maghiari la profesorii valoroși care predau în limba română. Vor cîștiga sigur mediocritățile care se vor agăța de limba maternă ca mij­loc de pro­movare și / sau admitere, refu­zînd competiția cu românii. Aici gă­sim însă și miezul dur al pro­ble­mei: după cum au și mărturisit fără prea multă jenă unii profesori de la Târ­gu Mureș, nu limba ma­ghia­ră lipsea din procesul de pre­da­re, ci structu­ri­le administrative care să ofere func­­ții în ierarhia academi­că acelor cadre didactice care nu le-au putut obține în competiție directă cu restul confraților. Aceștia sînt așa­­dar cei care beneficiază de această for­ța­re a legii și în­călcare a principii­lor, împreună cu politicienii a căror cli­entelă sînt și ca­re duc propriile răz­boa­ie pentru putere (cu Laszlo Tökes, de pil­dă), fără nici o le­gă­tu­ră cu bi­nele public.

Seneca ne învață, prin replica Medeei, că au­to­rul crimei este cel care be­neficiază de ea: cui pro­dest scelus is fecit. Nu ar fi însă corect să dăm vina doar pe UDMR, ci se cu­vi­ne să-i includem și pe aliații săi, care au pus interesele politice de moment mai presus de in­teresul pu­blic, de le­ge și de principii: este vor­ba de guvernul Un­gu­reanu, ca­re a redactat la co­man­dă o ho­tă­rî­re care nu are la bază acor­dul Senatu­lui UMF Tg. Mureș cerut de Le­gea Educației Na­­țio­­nale, și de PDL, care s-a făcut de rîs re­negîn­du-și propriile po­­­ziții prin­­cipiale pentru a prelua apoi papagali­cește ar­gu­men­te­le udmr-iste.

esigur, de „onoa­rea nerepera­tă” a po­li­ti­cieni­lor și partidelor lor nu are de ce să ne pese. În­căl­ca­rea principiilor și legilor ar trebui însă să ne îngrijo­re­ze, pentru că are efec­te mult mai ample și mai grave decît poa­te pă­rea ini­țial.

Rodica CULCER

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top