Falia rosu-portocaliu

Cap în cap Niciun comentariu la Falia rosu-portocaliu 0

Ca sa intelegem mai bine riscurile si provocarile ce stau in fata premierului Stolojan ar trebui sa ne intoarcem nu la mult discutata sa guvernare din 1991-1992, ci un pic mai departe in timp, la mandatul lui Petre Roman. Ce s-a intimplat atunci? Venita la guvernare pe un mandat de schimbare graduala si partiala, un fel de perestroika, echipa lui Petre Roman a trecut la o reforma cu mult peste asteptarile majoritatii electorale si a unei bune parti din activul de partid fesenist. Urmarea se cunoaste. Guvernul Roman a fost maturat de mineriada din septembrie.

Guvernul Roman a cazut pentru ca isi depasise mandatul. Azi Theodor Stolojan se afla sub o amenintare de acelasi tip. Viitorul premier sa opereze adinc in corpul economic si social romanesc.

Fiindca de asta are nevoie Romania pentru a iesi cu bine din criza. Nu de subventionarea actualelor locuri de munca – fiindca acestea ar fi oricum maturate de taifun – ci de o reinventare a bazei ei economice. si asta, in paralel cu o adevarata revolutionare a sectorului public, ceea ce va presupune reduceri de personal si cheltuieli, plus o alocare cu mult mai atenta a subventiilor si ajutoarelor de orice tip. In multe privinte, perioada ce urmeaza va semana mai mult  cu cea de dupa alegerile din 1996, cu pierderi de locuri de munca si toate problemele sociale ce decurg de aici.

Numai ca atunci – macar in primii ani – mandatul pentru schimbare fusese clar acordat de electorat. Acum, Guvernul are o baza electorala foarte diversa. Cum sa combini interesele unei clase mijlocii si mijlocii-mici, sustinatoare a proiectului prezidential, cu cele ale proletariatului din zonele semi-urbane si dezindustrializate? Dar agenda anti-coruptie asumata de categoriile tinere cu cea de protectie sociala aproape clientelara a celor mai virstnice? Priviti la harta electorala de dupa ultimele alegeri. PD-L a muscat mult din judetele “rosii” , facind o bresa dinspre Transilvania, prin Prahova si Dimbovita si unind astfel Transilvania cu Bucurestiul si Ilfovul. “Portocaliul” a inaintat odata cu modernizarea tarii, iar electoratul PNL, si el indreptat spre reforma si schimbare, dar poate mai pragmatic decit cel al PD-L este relativ uniform reprezentat. PSD se retrage spre judetele din Sud si Est, mai slab dezvoltate si ramase la coada modernizarii. Cum sa impaci, in conditii de criza si formidabile constringeri bugetare, doua tendinte opuse? Ce va alege mai intii guvernarea Stolojan: sa ia de la bogati si sa dea la saraci si neproductivi, sau sa-i oblige pe cei neperformanti sa se adapteze pentru a face fata singuri situatiei?  Aici se afla marea falie si marea provocare pentru viitoarea majoritate rosu-portocalie.

Ovidiu NAHOI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top