Filmul românesc: „Onorabil, dar fără să strălucească”

OPINIA VECHE: A avut un start foarte bun cu ultima producție a lui Woody Allen, dar per total, care a fost farmecul celei de-a 64-a ediție a fes­ti­va­lu­lui de la Cannes?

IRINA MARGARETA NISTOR: Cred că a fost cea mai bună din ultimii trei ani, de fapt, nu cred, ci sînt sigură. Competiția este foarte miste­rio­a­să în acest an, în sensul că poate să iasă cîștigător oricine. Acum aici este și o persoană despre care este greu de ghicit ce o să facă, și anume Robert De Niro.

O.V.: La această ediție, am avut și un film mut, cum s-a văzut pre­zen­ța acestuia, în contextul în care sîn­tem într-o epocă 3D?

I.M.N.: Filmul, nu numai că este mut –  de fapt este nevorbit –  dar  e și alb-negru.  Este unul dintre cele  mai fru­­moase din competiție. Sigur că este fran­­țuzesc și, într-un fel, e în detri­men­­tul lui. La fel s-a întîmplat și anul trecut, cînd normal ar fi fost să ia „Oa­me­ni și zei” și nicidecum thailandezul ace­la nepronunțat (n.r.: filmul care a luat Palme d’Or în 2010 a fost „Lung Boonmee Raluek Chat”, de Api­­chatpong Weerasethakul). În egală mă­sură, apropo de cinematograful 3D, a fost unul japonez 3D care era o copie ne­reușită a filmelor cu samurai de pe vremuri. A trezit cîteva nostalgii, dar era extrem de nefericită pro­iec­ția. Ei încă nu sînt pregătiți pentru 3D, așteptăm să vedem și fără ochelari, du­pă cum glumea un jurnalist.

Este și un film feminist cu mult folcor

O.V.: În 2011 am avut reprezentanți ai filmului românesc în juriile de la Cannes, cît și în producții stră­i­ne, dar care a fost prestația cinema­to­gra­ful nostru la această ediție?

I.M.N.: Onorabil, acesta ar fi cuvîntul. Onorabil, dar fără să stră­lu­ceas­că. Filmul lui Radu Mi­hăi­lea­nu (n.r.: „Les sources des femmes”) a fost în egală măsură fluierat și aplaudat. Deci cam asta cred că este ceea ce s-a în­tîmplat în acest an, a fost ca la ale­ge­ri, jumi – juma. Noi ni-l înșușim pe Mi­hăi­leanu în ideea că este născut în Ro­mâ­nia și că decorurile și costumele sînt făcute de români, apoi cineva-l ca­te­go­risea drept fiind marocan, dar el reprezintă, în principiu, Franța.

O.V.: Cum filmul lui prezintă o mică revoluție a femeilor din zona Marocului, țară din Africa de Nord, am putea spune că ar avea regizorul un atu, avînd în vedere și situația instabilă din acele zone?

I.M.N.: Să zicem că da. Părerea este că și cu gîndul acesta a făcut, a ve­nit cu filmul, mă rog, nu  începuseră miș­cările propriu zise în acea parte.  Este și un film feminist printre altele, e cam mult folcor pentru gustul meu, ca să fiu drept, și extraordinar de lung. Mă aș­teptam la mai mult umor, exceptînd cî­teva bancuri cu telefonul mobil, res­tul era poate prea siropos. La sală, la presă, jumătate au huiduit, jumătate au aplaudat, în schimb, la sala mare, cînd a fost pentru juriu, invitați dar și pentru cei care și-au cumpărat bilet, au fost foarte multe aplauze.

Acum, nu știu ce va face cînd va ieși în oraș, ce public va avea la final. S-ar putea să ia pentru imagine, pentru actri­ța principală, care este foarte bună, orice se poate. Sînt toate pe mu­chie de cuțit. În privința lui von Trier, exceptînd isprava pe care a făcut-o, cred că nu mai intră în discuție, dar din punct de vedere al imaginii, de exemplu  este impecabil, ca scenariu, e de vis.

O.V.: Șocul provocat de de­cla­ra­ția lui von Trier a fost mai ma­re de­cît cea provocată de filmul „Me­lan­cho­lia”?

I.M.N.: Păi acum știi, a făcut și el o schimbare, anul trecut șocul a venit prin „Antichrist” și acum a venit și cu aceeași actriță (n.r.: Charlotte Gains­bourg). Lui îi place să iasă în față, nu e întotdeauna cea mai bună soluție, deoca­m­­dată lucrurile au sărit aici mult mai mult decît ar ar fi fost cazul.

O.V.: Asta din partea organizatorilor sau a lui von Trier?

I.M.N.: Nu, ei au fost foarte fermi. De Niro a zis că el nu judecă omul, ci opera, cei din Cannes îl con­si­­deră persona non grata cerîndu-i acestui să plece. Totul s-a împărțit în două. Pă­re­rea mea este că nici nu e de dorit să fie  încurajat în di­rec­ția asta. Cineva ar trebui să îi amin­teas­că cît de bun a fost „Europa” (n.r.: 1991) și că  mai mult de atît nu reu­șeș­te. Ace­la a fost genial, după care au venit alu­ne­cările.

O.V.: Un alt film care a stîrnit reac­ții din ambele părți a fost „Tree of life’ , cum l-ați văzut?

I.M.N.: La „Tree of life” a fost o mare nebunie și m-am amuzat de faptul că, îmi povestea un paznic, este cu Brad Pitt. Un film n-ar trebui să fie criticat după modelul „e sau nu cu Brad Pitt”, ci dacă-i un film bun sau nu. Es­te­tic este splendid, pe de altă parte, ideea asta, de a-mi crea o ima­gi­ne despre cum e Dumnezeu și să îmi in­ducă ideea de cum e pe lumea cea­lal­tă, nu merge. E o chestie intimă  pe care nu trebuie să o folosești în felul acesta. E foar­te lung, e mai mult un eseu decît un film.

Eu îl vreau pe „Le Havre” al lui Aki Kaurismaki

O.V.: Cum a părut Cannes-ul în 2011, avîndu-l pe Robert de Niro în calitate de președinte?

I.M.N.: A fost un succes personal pentru el, din punctul meu de vedere. Au reușit să îl aducă acolo, la fel cum au reușit să îl aducă și pe Belmondo, care nu este în cea mai bună formă fizică dar care a trezit destul de multe nostalgii. El a decis anul acesta să aibă nume foarte mari, răsunătoare și, de care practic nici nu era nevoie, pentru că fil­me­le în sine au fost foarte bune, așa că s-a mers bine în ambele părți și a func­țio­nat politica lui de impecabilă de organizare.

De Niro nu a apărut foarte mult, în afară de deschidere, unde mare lucru nu a spus. Inițial el ar fi trebuit să îi dea Palme d’Or-ul lui Bertolucci și pînă la urmă i l-a dat Gilles Jacob tocmai pentru  că De Niro nu ar fi fost în stare să țină un discurs de acest gen, un laudatio. Lui De Niro nu-i place să vor­bească, el stă foarte mult cu nu­me­le, cu fapta, dar nu are aceeași în­cre­de­re ca Jodie Foster, care știe să interacțineze cu presa.

O.V.: Cu cîteva ore înainte de de­­cernare, care film vreți să ia Palme d’Or?

I.M.N.: Eu îl vreau pe „Le Havre” al lui Aki Kaurismaki, este pe de­par­te cel mai reușit. Acțiunea se petrece în nordul Franței, culmea, a venit un fin­lan­­dez să filmeze acolo. Pelicula  amin­tește puțin de „Suflete în ceață”, e un film perfect de la un cap la altul, foarte bine făcut. Mai sînt multe filme bine făcute, dar de care nu te atașezi, marea deosebire e că te și atașezi, cu toate că nu există vedete gen de Niro. A luat premiul FIPRESCI, sper să îl ia și pe celălalt, și stă foarte bine și în sondajele de la „Screen”.

***

Interviul a fost realizat înaintea festivității de premiere

Irina Margareta NISTOR