„Fir-ați ai dracului să fiți, ne făceați voi nouă democrație”
Cap în cap 16 martie 2015 Niciun comentariu la „Fir-ați ai dracului să fiți, ne făceați voi nouă democrație” 3009Acum 25 de ani, pe 14 și 15 iunie 1990, am fost, ca jurnalist la Opinia Studențească, în mijlocul acelor evenimente nefaste. Recitind reportajul, am retrăit intens groaza din acele zile. I-am revăzut pe tinerii bătuți aduși cu mașinile Dacia 1300 din Piața Universității în Piața Victoriei, însoțiți de mineri cu bîtele scoase victorios pe geam. Am revăzut cum, la oprirea fiecărei mașini, cetățenii veniți să apere guvernul se îngrămădeau să-i lovească pe tineri pînă îi umpleau de sînge, fiecare cu ce adusese de acasă.
Știam, încă de atunci, că minerii au fost chemați de Ion Iliescu. Am aflat, curînd după aceea, că au fost conduși prin oraș de falși mineri care le-au arătat ce trebuie să distrugă, pe cine trebuie să bată, le-au spus ce trebuie să creadă: că Piața Universității era plină de drogați, că partidele de opoziție au tipărit bani falși cu care i-au plătit, că studenții sînt violenți și vor să dea jos guvernul, că Rațiu, Câmpeanu, Băcanu, Paler și Liiceanu își bat joc de popor.
Am revăzut, cu ochii minții, cum minerii, chemați să curețe Piața Universității, i-au bătut cu bîtele, fără milă, pe toți cei care li se păreau suspecți. Am revăzut chipurile înspăimîntate a nenumărați oameni, mai ales tineri, bătuți pe tot parcursul zilei în Piața Universității, pe calea Victoriei și în împrejurimi. Loviți pînă la sînge, cu haine rupte, cu păr smuls, îmbrînciți spre dubele poliției. Era cît pe ce să iau bătaie de la un miner cu bască.
Cu toate acestea, mărturisesc că atunci, ca și acum, m-au înspăimîntat mai puțin minerii decît bucureștenii care i-au întîmpinat, i-au întărîtat, au lovit acolo unde li se părea că minerii nu loviseră destul, le-au arătat oameni pe care nu îi cunoșteau, le-au spus pe cine să bată. Nu numai falșii mineri au făcut asta, ci și simpli cetățeni, oameni de bine. Minerii erau manipulați de TVR și loveau cu convingerea că îndeplinesc o misiune. Bucureștenii, manipulați și ei, desigur, loveau cu încrîncenare.
Am găsit, în reportajul de atunci, un fragment care spune totul despre felul în care gîndeau cei care voiau liniște: „Dați-i, dați-i, să se sature de revoluție. Fir-ați ai dracului să fiți, ne făceați voi nouă democrație, v-ați bătut joc de țara asta. Trebuia să vină minerii să ne facă nouă ordine, că noi n-am fost în stare”, striga o femeie între două vîrste, sufocată de lacrimi de indignare și de bucurie.
Mă sperie încă ura cu care acei oameni își loveau semenii, bucuria cu care vorbeau despre faptul că liderii opoziției și cei ai studenților ar fi fost omorîți sau arestați. Au fost zile negre, de teroare. M-a ținut în stradă numai convingerea că trebuie să văd și să înțeleg tot, pentru că sînt ziarist.
Și tocmai pentru că am văzut cu ochii mei cum s-au întîmplat lucrurile, nu am fost de acord cu blamul aruncat apoi exclusiv asupra minerilor. Știu ce-au făcut minerii pe 13 si 14 iunie 90. Știu și ce-au făcut după aceea. Am fost în Valea Jiului, la două săptămîni după mineriadă. Am fost în mină, am vorbit cu ei, am fost găzduită în casa unui miner. Nu m-a bătut nimeni, deși știau că sînt studentă, că sînt ziaristă, că am fost în Piața Universității, că am scris despre ei. La un an de la evenimentele din 13-15 iunie, am fost din nou în Valea Jiului și în mină, împreună cu conducerea Ligii studenților.
A fost o întîlnire între agresori și victime, într-o încercare de reconciliere. I-am întîlnit apoi din nou, la București, în septembrie ‘91, folosiți și de această dată ca masă de manevră, cînd au dat jos guvernul Roman. De atunci pînă azi, viața lor a rămas la fel de grea, iar Valea Jiului este tot o vale a plîngerii. Nu au cîștigat nimic, ba dimpotrivă.
M-am întrebat, de multe ori, ce fac azi simplii cetățeni care atunci, sub protecția minerilor, îi loveau cu sete pe tineri, ce cei care se bucurau la gîndul că liderii opoziției au fost omorîți. Ce-au făcut ei, timp de 25 de ani? Cum au trăit, ce părere au despre democrația românească?
Cu cine au votat? Oamenii aceia au fost în toți acești ani printre noi și și-au exercitat drepturile de cetățeni. Oare ce au cîștigat? Dar ce-au făcut acei profesori, care, cînd totul în Universitate era distrus, rupt, spart, declarau că nu minerii au devastat, ci că studenții s-au îmbrăcat în mineri și și-au distrus propriile facultăți? Oamenii aceia au fost în continuare profesori și au format generații de studenți.
Cît despre liderii politici care au declanșat evenimentele știm ce-au făcut în acești ani. Știm și ce au cîștigat.
Pentru tot ce s-a întîmplat atunci, vinovații ar fi trebuit să plătească cu mult timp în urmă. Nu e prea tîrziu nici acum. Chiar dacă adevărul va fi recunoscut oficial și se va face dreptate, există și pagube ireparabile pe care acele evenimente nefaste le-au produs. Au fost asmuțite categorii sociale și generații una împotriva alteia, iar rupturile care s-au produs atunci în societate au rămas, în multe cazuri, definitive. Mulți oameni tineri și valoroși au plecat atunci definitiv din țară. Imaginea României a fost, pentru mulți ani, marcată de mineriade. Țara noastră a fost privită, ani de zile, cu reticență, ceea ce a condus la ani întregi de stagnare, din punct de vedere politic și economic.
Într-un interviu recent, referindu-se la mineriada din iunie 90, Ion Iliescu spunea, cinic, că era normal să-i cheme pe mineri la București, să facă ordine, pentru că ei făceau parte din societatea civilă, ca și manifestanții din Piața Universității. Societate civilă contra societate civilă.
Aș fi crezut că, după 25 de ani, măcar va regreta răul pe care l-a făcut. Dar gîndește în aceiași termeni ca atunci. Poate și cei care i-au fost în jur gîndesc la fel.
Cum să fi construit o democrație veritabilă cu acest tip de mentalitate? Era greu ca lucrurile să se desfășoare altfel, în România, în acești 25 de ani, cu lideri care au gîndit așa. Din acest punct de vedere, cred că nici măcar aflarea și pedepsirea vinovaților nu mai poate repara nimic. Timpul acesta, pierdut pentru normalitate și democrația autentică, nu ni-l mai dă nimeni înapoi.
de Dorina RUSU, senior editor „Opinia studențească”
Adaugă un comentariu