Fix acum 20 de ani

Fix acum 20 de ani eram inginer stagiar la Combinatul de Lianți și Azbociment din Câmpulung Muscel. Terminasem facultatea, TCM-ul (n.r.: Tehnologia Construcțiilor de Mașini), cu cinci luni în urmă. Notă destul de proastă la proiectul de stat.

Îndrumătorul meu de proiect avea cu totul alte griji pe lume decît să mă sfătuiască în ce fel să duc la capăt cele 14 desene A0 și tot balamucul legat de proiectul unui rotor de turbină. Nu m-au ajutat nici cele două rezervoare de benzină (șpagă importantă pe vremea aia) pe care i le-am dat lui drept ciubuc, nici lădița de vin de colecție pe care am dăruit-o șefului de catedră. Vreau să fiu bine înțeles. Am muncit la proiectul ăla de mi-au sărit capacele. Șpaga am dat-o doar pentru a avea o comisie de examen cît de cît prietenoasă. Îndrumătorul nici nu a venit la susținerea lucrării. Am luat 7. Cu notele din cei cinci ani de facultate în care, recunosc, am fost activ în brigada artistică, în clubul de jazz al facultății și în competițiile zilnice (neoficiale) de bridge din școală, am „reușit” să termin pe poziția 1024 din 1200. Așa am ajuns într-o fabrică de ciment.

Maică-mea lucrase la proiectarea fabricii, îi știa pe directori, cunoștea lume în Centrala Cimentului, așa că ne-am zis că e o șansă în plus să nu rămîn acolo toți cei trei ani obligatorii.

Fix acum 20 de ani locuiam în Grui, sus pe un deal. Aveam lumină cam două ore pe zi. Apa caldă și căldură, ceva mai mult, pentru că ne aproviziona combinatul de fire și fibre. De mîncat, aveam ce. Contra a 10 lei pe zi, aveam o masă caldă la cantina combinatului, trei feluri de mîncare. Ăsta era norocul, că în oraș era jale. La restaurantul de pe strada mare meniul zilnic era compus din chiftele de pește și salam prăjit cu fasole. Doar la hotelul orașului „se băga” carne de vită cam o dată pe lună. Cât privește igiena, stăteam chiar bine. Aveam duș fierbinte în vestiar, ceea ce era o mare boierie.

Șef peste noi, cei 14 ingineri stagiari de la atelierul reparații era un maistru, singurul care știa ce se petrece prin zonă. Noi, inginerii, dormitam cît era ziua de lungă în vestiar, la căldurică. De plictiseală, m-am apucat o dată să fac chiar reparații la un cuptor, la capul rece. Am aplicat din cele învățate în facultate. Era să stric ditamai matahala de 80 de metri lungime. Acolo, scula de baza era „oxiacetilenica” (ce trebuia demontat se tăia și apoi se suda la loc, nimeni nu avea răbdarea să desfacă șuruburi).

Fix acum 20 de ani mergeam relativ des în delegație la București, vezi Doamne, la Centrală, pentru documente. De fapt, stăteam acasă. A fost o singura excepție, pe perioada Ultimului Congres al PCR, cînd delegațiile s-au suspendat. De „urît și întristare” m-am băgat în formația de colinde și obiceiuri populare românești, participantă la Cîntarea României.

După aia, s-a terminat Congresul și s-a dat iar liber la delegații. În delegație eram cînd s-a pornit Revoluția.

Fix acum 20 de ani.

Gabriel GIURGIU