Întrebările unui sîrb sau cum să manipulezi lumea

Odată cu arestarea lui Ratko Mladici s-a redeschis una din cele mai cumplite răni din Balcani și se va rea­duce cu siguranță în atenția opi­niei publice cazul Srebrenica, unul din cele mai controversate episoade ale războiului din Bosnia.

Prin arestarea sa, generalul sîrb a re­devenit astfel, peste noapte demon și înger în același timp. Oficial acuzat de genocid și crime împotriva umani­tă­ții, deja declarat măcelarul din Bal­ca­ni de unii, Mladici este pentru al­ții, militar destoinic și mare patriot.

În cazul lui, nimeni nu pare in­di­fe­rent, adică nimeni nu a rămas între ba­ricade. Toți care au auzit vreodată de el, indiferent de tabără, sînt ori pro, ori contra. Dacă sîrbii îl idolatri­zea­ză, mu­sulmanii îl vor cît mai re­pe­de răs­tig­nit pentru ce se presupune că ar fi făcut în iulie 1995 în Sre­bre­ni­ca. Cu certitudine, în conflictul din fosta Iu­goslavie s-au săvîrșit fapte re­gre­ta­bi­le, reprobabile, cumplite și cu­tre­mu­rătoare într-un război fratricid, dar e o prostie să pui doar în cîrca sîrbilor toate aceste crime abominale.

Nu știu cîți dintre cei care în aceste zile scriu despre Ratko Mladici au avut ocazia să-l și cu­noas­că. Eu l-am întîlnit în vara anului 1993 undeva lîngă Banja Luka și împreună cu alți cîțiva jurnaliști ne-am întreținut preț de cîteva ore. Poate mă înșel, dar Mla­dici mi-a rămas în minte ca un sol­dat adevărat. Am aflat apoi și de bio­­grafia lui militară care e fără cu­sur.

Urmărind de-a lungul anilor de­cla­rațiile și acțiunile celui care de la vîr­sta de 15 ani și-a legat destinul de armată, care a fost șef de promoție la Aca­demia Militară și avansat la ex­cep­țional, cred cu tărie că acest om nu pu­tea ordona săvîrșirea crimelor sau a masacrelor.

Cei care sînt interesați să afle ce s-a întîmplat de fapt în iulie 1995 la Sre­brenica și care au avut puterea să pună întrebări în mai multe locuri știu răs­punsurile și la următoarele în­tre­bă­ri: De ce TPI (Tribunalul Penal In­ter­na­­țional) de la Haga are în cazul Sre­brenica doar un singur martor ocu­­lar de o veridicitate îndoielnică în per­soana lui Drazen Erdemovici, un croat din Tuzla, care susține că a participat ca subaltern al lui Mladici la ma­sacru, deși cîteva mii de musulmani au reușit să se salveze din Srebre­nica?  De ce nu se spune o vor­­­bă despre perioada 1992-1993 cînd în zona Srebrenica și Bratunac ar­­mata a 28-a musulmană a distrus 82 din cele 93 de sate sîrbești, ucigînd 3.262 de sîrbi, identificați cu nume și pre­­nume?

De ce în Srebrenica, zonă de­cla­ra­tă de ONU demilitarizată, con­tin­gen­­tul canadian nu a dezarmat armata musulmană staționată acolo, deși exis­ta un acord în acest sens? De ce prin­­tre cele 8.372 de presupuse victime ale masacrului, 3.016 se re­gă­sesc pe listele electorale ca votanți în anul următor la alegeri pregătite de OSCE (Organizația pentru Se­cu­ri­ta­te și Cooperare Eu­ro­pea­nă) care a avut timp un an de zile să verifice aceste liste?  De ce în gro­pi­le comune care nu toate au fost în apro­piere de Sre­brenica au fost gă­site doar  1.824 de cadavre, din care nu­mai 442 au fost ucise prin îm­puș­ca­re?

De ce nimeni nu ia în considerare de­clarația înaltului comisar ONU Hen­ry Vilard care spune că în timpul anchetei nu au găsit pe nimeni care să fi văzut masacrele, sau cea a obser­vatorului ONU Philip Corwin care afirma că ceea ce s-a întîmplat la Sre­­brenica nu a fost un masacru, ci o serie de atacuri și contraatacuri între cele două armate, iar numărul sîrbilor u­ciși este aproape identic cu cel al vic­­­­timelor de partea musulmană?

Sînt încă multe întrebări la care Mla­dici poate răspunde la Haga. Asta dacă va trăi suficient.

Raico CORNEA