Adriana Săftoiu: Istoria nu-l va departaja pe Traian Băsescu de proiectul politic pe care și l-a asumat – Elena Udrea

Interviu cu autoarea volumului, Adriana Săftoiu

Ați fost tentată să publicați volumul în timpul sau înaintea campaniei pentru prezidențiale, cînd impactul și influența acestuia ar fi fost, poate, mai mari?

Nu. O spun și în carte, invoc chiar două momente care vin în sprijinul acestei decizii, că am hotărît să nu fac referire la acea perioadă cît timp fostul președinte mai avea mize politice-electorale.

Creionați un portret dur al președintelui, o persoană cinică, ce și-a subordonat serviciile, un „misogin nuanțat” care-i calcă în picioare pe cei care l-au sprijinit. Cum credeți că va fi amintit Traian Băsescu în cărțile de istorie?

Cu siguranță nu va putea fi departajat de proiectul politic principal pe care și l-a asumat, Elena Udrea, și de îndoiala de final a președintelui că instituțiile statului, după 10 ani în care a fost șeful statului, nu funcționează corect, că nu există un control civil asupra serviciilor și că în România respectarea drepturilor omului și a demnității umane nu este punctul forte. Sînt constatările triste ale propriului mandat care se încheie cu descinderea DNA în curtea unor apropiați colaboratori. După fiecare epocă, rămîn cele mai vizibile si tulburătoae gesturi. Ion Iliescu nu poate fi separat de mineriade, Emil Constantinescu de faptul că l-a înfrînt sistemul. Apoi, istoria intră și în amănunte, se găsesc și aspectele pozitive. Cartea nu se sfiește să o facă acolo unde, din punctul meu de vedere, e cazul.

Ați spus adesea în carte că v-au surprins detalii din Caietul Albastru, pe care le-ați uitat sau nu vi le aminteați în momentul în care v-ați apucat de scris. Ba chiar la un moment dat precizați că sînt pasaje pe care, scrise vag, nu reușiți să vi le explicați. Însă multe dintre pasajele redate în roman au o cursivitate și o exprimare mai degrabă publicistică decît cea pe care ar avea-o un jurnal intim. Cît de mult ați editat gîndurile din jurnal pentru a le reproduce în formula din carte?

Le-am editat în măsura în care am scos pasaje sau am înlocuit un cuvînt mai direct, mai aspru, mai pasional. Acele impresii și stări erau consemnate frust, cu emoția momentului, așa cum arată orice jurnal necenzurat. Iar cum nu am dorit ca această carte să fie doar o stare, ci o analiză cît mai echilibrată, o privire asupra unui sistem care corupe și îi place să fie corupt de putere, am editat ceea ceam considerat că era un surplus nenecesar pentru modul în care am abordat subiectul.

Fragmentele selectate de dumneavoastră în carte conturează imaginea unui președinte care pare, pe alocuri, că și-a pierdut controlul. Vă reproșați dumneavoastră sau echipei de consilieri că nu ați prevăzut aceste derapaje să încercați să le opriți din timp?

Pericolul pe care îl sesizez prin această analiză, căci nu e o carte de dezvăluiri, ci mai degrabă de învăluiri, e că cei care ajung la putere pot să piardă controlul cu ajutorul mecanismelor care îi înconjoară și le întrețin toate derapajele. Un consilier e firicel de nisip în fața valului. Așa că pe rînd s-au retras toți cei care nu s-au integrat în sistem. Chiar dacă nu îmi face plăcere să o spun, un consilier nu va putea să oprească derapajele nici unui decident politic. Poate să îi atragă atenția, dar nu consilierul, ci legi și reguli clare pot să oprească derapajele. Desigur, dacă adăugăm și educația, un grad de erudiție, de civilitate, ne apropiem de perfecțiune.

Un consilier nu va putea să oprească derapajele nici unui decident politic

Cu siguranță sînt lucruri pe care le-ați fi putut scrie dar din diferite motive ați ales să nu o faceți. Uitîndu-vă acum, după reacțiile apărute, regretați că nu ați publicat unele dintre aceste lucruri? Care este subiectul/zona unde ați scris cu cea mai mare reticență?

Cartea aceasta arată așa cum am gîndit-o. Exemplele sînt doar un ajutor pentru ceea ce vreau să înțelegem. Eu nu demonstrez nimic în carte. Scriu despre cum am văzut că funcționează întregul mecanism de putere care decide pentru cetățeanul de rînd. E limpede pentru cineva care citește cartea, și nu se limitează la ce selectează presa, că e o carte care s-a oprit la aspectele de natură personală, adică din “casă”, cum mă acuză unii că aș fi făcut. Instituția prezidențială nu e a unui om și felul în care se ia decizia sau e influențată decizia nu ar trebui să rămînă chiar un mister pentru cetățean. În schimb, aspectele care au ținut de om și nu de funcție, au rămas în cufăr.

Vă simțiți, la un anumit nivel, răzbunată acum că opinia publică are o viziune mai clară asupra multor trăsături de caracter ale lui Traian Băsescu pe care doar le bănuia?

Cu asta m-ați surprins. Răzbunată? Pentru ce? Dacă era o răfuială personală, cartea si toată atitudinea mea publică în acești ultimi șapte ani ar fi arătat altfel. Nu mi-o luați în nume de rău, dar dacă ar fi fost vorba de vreo răzbunare, atunci aveam momente foarte potrivite să mă răzbun, cum ar fi fost campania din 2009 unde miza lui Traian Băsescu era uriașă sau campania de suspendare din 2012. E o carte despre altceva. Despre faptul că pierderea controlului se face sub ochii noștri și, chiar dacă nu se crede, inclusiv cu ajutorul nostru, a celor care votează.