Kosovo sau lectia neinvatata

Ca sa judecam corect actuala situatie din Kosovo si pozitiile diferitelor state fata de declaratia de independenta de la Pristina trebuie sa ne eliberam de orice urma de subiectivism, sa uitam pentru citeva clipe de simpatiile noastre fata de sirbi si sa ne referim strict la fapte. Or faptele ultimelor doua decenii arata clar ca, sub conducerea lui Slobodan Milosevici, albanezii din Kosovo au fost supusi unei campanii sistematice de deznationalizare si de persecutii care au culminat cu evenimentele din 1998-1999, adica descoperirea gropilor comune în care fusesera aruncati albanezii împuscati de militarii sirbi si izgonirea kosovarilor din casele lor cu mitraliera la timpla. Interventia occidentala militara împotriva Serbiei din 1999, pe care multi români o condamna si astazi, a fost provocata de fapt de o grava criza umanitara ce nu a putut fi solutionata prin negocieri, desi atit americanii cit si europenii s-au straduit din rasputeri s-o rezolve pasnic.

IŽn consecinta, kosovarii au toate motivele sa nu aiba încredere în sirbi si sa-si ceara independenta, iar cei care-i îndeamna pe sârbi sa-si apere teritoriul dau dovada de cinism si ipocrizie, deoarece Kosovo a fost pierdut de facto înca din 1999, functionind în toti acesti ani ca protectorat ONU. Evocarea istoriei si lansarea unor sloganuri gen „Kosovo este al sirbilor” si „Nu vom ceda Kosovo” ignora cu buna stiinta faptul ca 97% din locuitorii provinciei sint albanezi. Al cui poate fi deci Kosovo?

Pe aceste realitati se grefeaza interesele marilor actori internationali. Simplificind, vom spune ca Statele Unite au probabil interesul sa-si asigure o enclava favorabila în vecinatatea unei Serbii care risca oricind sa basculeze în tabara Rusiei, iar Rusia are tot interesul sa cultive auto-victimizarea sirbilor pentru a-si justifica „protectia”, adica interventia – deocamdata diplomatica dar, daca violentele vor escalada, posibil si militara. Ύn acest context, ofensiva nationalistilor sirbi în frunte cu premierul Kostunica este extrem de riscanta. Mitingul de miercuri, încurajat de guvern, a degenerat în violente inacceptabile pentru un stat care aspira sa fie membru UE, dar perfect explicabile într-o tara care poate fi oricind inflamata de demagogia nationalista si care-i ascunde înca pe marii criminali ai razboiului din fosta Iugoslavie, Ratko Mladici si Radovan Karagici. Pina la urma pe strazile Belgradului se joaca acum viitorul Serbiei, nu viitorul provinciei Kosovo, care stie bine ce vrea. La nivelul conducerii Serbiei exista însa o anumita schizofrenie fata de Europa si de miturile nationaliste. Politicienii sirbi vor trebui însa sa se decida rapid daca se îndreapta spre UE sau vor sa ramina prizonierii propriilor fantasme si ai intereselor Rusiei. Dupa vizita la Bucuresti a lui Boris Tadici, a devenit clar ca presedintele Basescu încearca sa mentina Serbia pe calea europeana, oferindu-i posibilitatea sa nu ramina izolata. Recomandarea facuta omologului sirb de a discuta cu Pristina distanteaza în mod benefic România de Rusia, care nu i-a vrut niciodata binele si care s-ar bucura acum de ceva tensiuni etnice în Transilvania.

Ecuatia politico-strategica din zona este asadar complicata, caci Balcanii au ramas un butoi cu pulbere – fie si la figurat – dar ne putem consola macar cu faptul ca România s-a situat pe o pozitie corecta si inteligenta.

Rodica CULCER