Legea bugetului va decide de fapt salariile profesorilor

Decizia de promulgare a legii de majorare a salariilor profesorilor cu 50% de catre presedintele Traian Basescu nu rezolva dilema si fie marite sau nu salariile acestora, atita timp cit legea bugetului pe 2009 nu este votata.

Tot ceea ce se intimpla acum nu este decit un joc al declaratiilor – Guvernul a trimis mingea Presedintelui, Presedintele i-a inapoiat-o.

Dar de fapt numai prin adoptarea legii bugetului pe 2009, abia prezentata intr-o prima sedinta de Guvern saptamina trecuta, situatia va fi transata, intr-un fel sau altul.

Pentru ca daca bugetul pe 2009 va fi adoptat in Guvern si apoi votat in Parlament fara aceasta majorare, legea de acum a fost degeaba votata si promulgata. Deci tot suspasnul de acum  – trece sau nu trece, va fi sau nu promulgata – nu este decit un joc.

Iar cum sint destul de putine sanse ca proiectul de buget sa fie votat in Parlament pina in alegerile care vor avea loc pe 30 noiembrie, este evident ca “pisica” a fost aruncata Guvernului si Parlamentului urmator. Disputa de acum este de fapt o supralicitatie pe un “pot”, este adevarat, destul de mare.

Adica se joaca cu banii jos, si nu pe promisiuni. Daca ar vrea sa joace dur, Guvernul Tariceanu ar putea sa trimita bugetul in Parlament cu un deficit bugetar de 4-5% din PIB pentru anul urmator (care ar atrage instantaneu oprobiul Comisiei Europene si depunctari ale agentiilor de rating).

De fapt, toata aceasta discutie a salariilor bugetarilor nu a facut decit sa aduca in discutie problema, infinit mai dificila, a constructiei bugetului pe 2009, probabil anul cel mai incarcat de intrebari din ultimii zece.

Pentru ca turbulentele financiare externe s-au acutizat atit de mult in ultima luna, de cind partidele si-au prezentat planurile lor pentru urmitorii patru ani, incit toate cifrele  “frumoase”, cu cresteri economice de 6-7% pentru urmatorii patru ani, sint puse acum in discutie.

Nu este exclus ca ultimii patru ani, cei mai buni din punct de vedere economic ai Romaniei de dupa 1990, datorate atit relaxarii fiscale, intrarii in Uniunea Europeana cit si irigarii (de fapt inundarii) cu investitii straine, sa fi fost o fereastra de oportunitate cu care nu o sa ne intilnim prea curind.

Sorin PISLARU