Mai, uninominalule!

Urmatoarea poveste este cit se poate de reala. Daca s-ar face un serial de televiziune pe marginea ei, ar trebui sa fie marcata cu un T in cerculet. T de la timpenie. Un candidat la alegerile parlamentare il suna intr-o seara pe-un consultant de imagine, incercat in campanii peste campanii. “Buna seara, sint ics, candidez pe listele Camerei Deputatilor in colegiul igrec. |aa, safu mi-a zis ca trebuie sa-mi fac un program electoral. Nu ma ajutati? Ce trebuie sa scriu in el?” Consultantul in cauza i-a replicat, cracanat de uimire, ceva de genul: “Pai, domnule ics, e programul dumneavoastra, de unde vreti sa stiu eu ce sa scrieti in program?”

Toata istoria pe care v-am relatat-o nu se sprijina pe-o legatura evidenta cu tema propusa de “Opinia veche”. Ea are, insa, legatura cu spiritul in care isi construiesc partidele politice candidatii. Si cu felul in care acesti domni si-aceste doamne incep sa devina la fel de convingatori ca un cal cu semipareza, facind reclama unui hipodrom.

Geoana, Nastase, Basescu, Tariceanu sau Voiculescu intregesc doar partea vizibila a tragicomediei. In cealalta, situatia sta cam ca-n istoria primei misiuni Apollo pe Luna: ochelaristii de la Cape Canaveral asteptau infrigurati, de citeva ore, sa iasa de dupa partea intunecata a lunii naveta primilor cosmonauti; cam asa asteptam si noi, de 18 ani, un cal breaz care sa nu se creada Neil Armstrong.

Alex. SAVITESCU