Marele miting propulsat de croitoresele clandestine

Marele miting secuiesc l-am urmărit de la televizor, ca mai toate marile manifestații din ultima vre­me. Că-i vorba de Roșia Montană, de gaze de șist, de unirea cu Mol­dova sau de marșuri pro sau contra căței – am preferat să le privesc de la distanță. Fac asta voit în ultimii ani pentru că de cele mai multe ori mă știu empatic și există riscul să pactizez cu oamenii care ies în stradă. Risc, astfel, să nu mai judec la rece motivele lor, să nu mai văd limpede ansamblul. Recunosc cu sinceritate și faptul că un marș pe traseul căruia mă nimerisem din întîmplare l-am ocolit exclusiv din frică. Erau atîția căței care însoțeau protestatarii salvatori de mai­da­nezi din colții primarului Oprescu încît instinctul de conservare m-a ținut peste drum.

Dintre toate protestele astea pri­vite prin ecran, unul singur mi-a stîrnit ceva emoții. Cîteva mii de oameni din Harghita și Covasna fluturau steagurile secuiești cu mîndrie și certi­tu­dinea că auto­nomi le va fi mai bine. Emoția mea nu era aceeași cu a politicienilor care acuzau încălcarea Constituției, cu a analiștilor care vedeau o miș­care anti-statală, sau ca cea a ro­mâ­nilor verzi care vedeau prin pîl­cu­ri­le de oameni gărzi parami­litare ma­ghiare.

Printre dedicații, Katalyn și Erzsebet croiau de zor stive de steaguri în două culori, mai mici și mai mari, după cum le veneau co­menzile.

Eu mă gîndeam la Katalyn și Erzsebet. Le cunoscusem cu cîteva luni înainte pe cele două croitorese într-un atelier mic cît două bu­că­tă­rii de țară, ascultînd dedicații mu­zi­cale venite dintr-un radio mic, ne­gru, din plastic chinezesc, spri­ji­nit pe-o masă de cusut Singer. „Pen­tru Albert și Ilona, apoi pentru Juliska – de ziua ei de naștere, cu puțină întîrziere, îi urează viață fericită și bătrînețe liniștită prietena ei…“, se auzea din boxa cu le­duri după care urma o romanță tris­tă cîntată în maghiară. Pe mu­zi­ca asta, printre dedicații, Katalyn și Erzsebet croiau de zor stive de steaguri în două culori, mai mici și mai mari, după cum le veneau co­menzile. De-un singur lucru țineau seama în toată întreprinderea lor, de-un afiș lipit cu scoci pe-un fișet de metal, cu textul: „Simboluri se­cuiești: stema și steagul. Cele mai vechi simboluri secuiești: soarele și luna în creștere. Aceste simboluri sînt prezente în toate scaunele secuiești, dar și pe monumentele secuiești de piatră. Albastrul este albastrul cerului“.

Cînd am văzut atîta lume cu steaguri, mii de secui, m-am gîndit că, de cînd le vizitasem eu în Șumuleu Ciuc, și pînă în sîmbăta protestului, cele două croitorese n-au stat o zi fără ceva de lucru. Stea­guri mari, steaguri mici, cocarde și alte însemne la ele în atelier sînt făcute, maxim cîte 50 pe zi dacă au spor. Poate-au mai angajat ajutoare, mi-am zis privind manifes­ta­ția care se tot mărea în lungime, așa cum obișnuiesc pe 15 Martie, de ziua maghiarilor de pretutindeni, cînd cererea, de data asta de stea­guri ungurești, e foarte mare. La 35 de lei steagul, dacă le-au dat cu tot cu bățul din lemn care mai costă 6 lei, e clar că micul atelier „clan­des­tin“ de steaguri secuiești prosperă. Un semn bun pentru economia din Harghita și Covasna, aflate într-o sărăcie care numai de autonomie n-au nevoie.

Liviu IOLU, jurnalist la „Adevărul“