Moartea poliţistului Gigină: mă tem că ancheta e deja compromisă

„Mi-am dat demisia la 12 minute după ce mi s-au adus acuzaţii“, a declarat săptămîna trecută, la Bucureşti, Antonio Di Pietro, faimosul procuror anti-Mafia, după care a adăugat: „Dar spre deosebire de alţii, eu ştiam că sînt nevinovat şi am mers la judecător spre a-mi clarifica faptele“. Distanţa dintre România şi I­talia e de vreo două mii de kilometri, dar în­tre Antonio Di Pietro şi Gabriel Oprea e infinitul.

Acum vreo 20 de ani, la o emisiune de a­naliză fotbalistică, arbitrul Ion Crăciunescu a patentat o ex­presie pe care o utiliza cînd avea de judecat un henţ: poziţia nefirească a mîinii. Crăciunescu voia să spună că nu orice atingere a balonului cu mîna este automat henţ şi că arbitrul are de judecat dacă miş­carea mîinii se încadrează în dinamica fireas­că a corpului în mişcare şi dacă un jucător su­ficient de diligent şi de prudent putea sau nu să evite contactul cu mingea.

Instrumentul lui Crăciunescu este folositor şi în examinarea altor evenimente pe care nu le cunoaştem corect şi complet, pentru că, la fel ca în fotbal, ne ajută să sesizăm ano­­malia, abaterea de la regulă, aberaţia. Un a­semenea eveniment este moartea poliţistului Bog­dan Gigină, care însoţea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

Or aici, vicepremierul s-a plasat de la bun început, şi se menţine pînă azi, într-o poziţie total nefirească. A refuzat să ofere – nici din proprie iniţiativă, nici la insistenţele presei – informaţii utile pentru evaluarea cazului: de unde venea şi încotro mergea în momentul producerii accidentului. Dacă, bunăoară, ar fi spus de la primele ore că „am fost la o apli­caţie a Jandarmeriei” sau „la o operaţiune se­cretă a SRI” şi că se îndrepta „către o întîlnire cu miniştrii de Interne ai UE”, sînt convins că presiunea publică ar fi dispărut şi, în mod cate­goric, nici n-ar fi periclitat ancheta penală.

Totuşi, în pofida unei in­di­gnări publice în­fioră­toa­re, Oprea a rezistat şi a păstrat tăce­rea. Nu putem decît să credem că interesul său evi­dent, de a vorbi, a fost copleşit de un interes mai mare şi mai puţin evident, cel de a tăcea. Căci, per a contrariori, cum ar fi sunat să zică „Veneam de la restaurantul Stejarii şi mer­geam acasă”? Aşa-i că suna ca dracu’?

Apoi, justificarea pe care a dat-o tăcerii sa­le este în sine o aberaţie: Oprea spune că a vrut să menajeze familia decedatului. Aici logica rămîne neputincioa­să. Puneţi-vă în locul ma­mei poliţistului mort şi decideţi singuri: aţi do­ri sau nu aţi dori ca dvs. şi întreaga opinie pu­blică să ştie dacă fiul dvs. a murit într-o misiune necesară sau din cauza unei toane a ministrului pe care îl în­soţea? Deja poliţiştii vorbesc pe forumuri şi pe bloguri că „Bogdan a murit ca un prost” şi nu cred că asta me­najează în vreun fel familia decedatului. Iarăşi, interesul evident de a vor­bi a fost co­pleşit de un interes mai mare de a tăcea.

Prin urmare, sîntem siliţi să aşteptăm in­formaţiile necesare din locul pe care ni l-a in­dicat domnul Oprea: de la Parchet. Numai că aici avem o altă problemă. Informaţiile au ve­nit la Parchet de la Ministerul de Interne, inst­i­tuţie care, în cel puţin două rînduri, a minţit evident opinia publică, în ambele dăţi în sensul protejării intereselor domnului Oprea. Prima dată chiar în seara accidentului, cînd a încercat să acrediteze ideea că poliţistul acţiona izolat, nu în coloana oficială a minis­trului, şi a doua oară cînd a afirmat că ma­şina minsitrului a oprit la locul accidentului, afirmaţie infirmată ulterior de domnul O­prea.

Dacă în acte de comunicare publică oficialii ministerului au putut minţi în asemenea hal, nu e greu de imaginat ce pot face în culise. Şi de aceea demisia domnului Oprea era un act necesar şi igienic: ca să nu poată fi bănuiţi subordonaţii săi că mistifică realitatea ca să-şi apere şeful.

Adăugînd la toate acestea întîrzierea cu care MAI a livrat Parchetului documentele so­­licitate, este evident că, cel puţin în această afacere, Ministerul de Interne nu are cum să se bucure de încrederea opiniei publice. Iar dacă procurorii se vor mulţumi doar cu in­formaţiile primite de la MAI şi nu va reieşi vreun efort de-al lor de a le contraverifica, pu­tem liniştiţi să concluzionăm că cel puţin a­ceastă parte a anchetei a fost muşamalizată. Vorba lui Crăciunescu: Henţ!

PS: Cîteva cuvinte despre ceilalţi complici. O parte a comentatorilor îl acuză fără rest pe Gabriel Oprea. Cealaltă parte, tot fără rest, îl apără pe Gabriel Oprea şi acuză groapa în care a căzut poliţistul. Pe groapă însă n-o apără nimeni, aşa că îmi propun s-o fac eu.

Era săpată de vreo trei zile şi era protejată cu garduri de fier şi o bandă galbenă. Nu ştiu dacă respecta întru totul normele tehnice de protecţie a unei gropi, dar pot constata că, în cele trei zile cît a fost acolo, probabil cîteva mii de şoferi trecut pe lîngă ea şi au reuşit s-o evite. În consecinţă, faptul că s-a nimerit să cadă în ea poliţistul Bogdan Gigină nu poate fi disociat de conduita în trafic a coloanei oficiale.

Or aici avem cifre: ministrul Oprea a bene­ficiat în acest an de 1.600 de escorte, mergînd cu viteze de peste 100 de kilometri pe oră. Iar aceste cifre ne spun un singur lucru: dacă nu era Gigină, era alt poliţist, iar dacă nu era această groapă, era alta. Adică, cel puţin din punct de vedere statistic, accidentul era nu doar iminent, ci inevitabil.

Text preluat din Adevărul, scris de Liviu AVRAM, redactor-șef adjunct la Adevărul