Noi agresivități de campanie

Toate competițiile electorale, oriunde în lume, sînt spectaculoase, zgo­motoase, virulente. Candidații, for­țele politice din spatele lor, consultanții specializați și „staff”-urile de campanie se străduiesc să obțină im­­pact maxim și fac orice (sau poate, în unele cazuri, doar… aproa­pe orice!) pentru a-i devansa pe adver­sari: promovare agresivă, ex­pu­nere mediatică, lovituri aplicate con­tracandidaților, tot tacîmul.

Aceasta fiind regula, de la care cam­pania pentru prezidențialele din România anului 2009 nu face excep­ție, putem vorbi și despre cîteva noutăți, cel puțin în context au­tohton. Cea mai puțin vizibilă pentru pu­blic e agresivitatea strîngerii de fon­du­­ri. De bani negri pentru campanie, adică. Nici la noi nu e o nou­tate folosirea și a altor sume de­cît cele colectate transparent, conform legii: echipele înscrise în com­pe­tiție cheltuie imens pentru publici­ta­tea electorală, pentru organizarea de evenimente, pentru turneele prin ța­ră, pentru „logistică” ș.a.m.d., parte din bani fiind atrași pe căi mai puțin ortodoxe. Dar o presiune atît de mare asupra mediului de afaceri nu pare să mai fi fost exercitată la noi pînă acum.

În culisele politico-eco­nomice se vorbește despre sume cu patru, cinci și șase zerouri, în euro (cu patru–cinci pentru companiile locale, cu șase pentru marile multi­na­­ționale), extorcate în urma unor so­mații tăioase, conform cărora fir­me­le respective nu vor mai putea face afaceri în România dacă nu se supun. Se-nțelege de ce evit să spun în contul cui se duc aceste sume fa­bu­­loase (de fapt, nu propriu-zis „în cont”, circuitele financiare verificabile oficial fiind – cum am dat deja de înțeles – ocolite…). De remarcat – to­tuși – că mai mulți candidați au făcut referiri publice la faptul că un anu­me competitor a strîns mulți-mul­ți bani…

A doua noutate, de data asta la ve­dere: agresivitatea dialogurilor po­litice televizate. Pe o piață media do­minată autoritar de micile ecrane, într-atît încît ele tind să substituie acțiu­nea publică (exiști ca parlamentar, ca ministru, ca lider nu dacă faci efec­tiv ceva socialmente util, ci dacă apari des la televizor…), stridența așa–ziselor „mese rotunde”, pe toate posturile, în special acolo unde ele sînt aproape continue, adică pe ca­na­lele de știri, a depășit cota suportabi­lu­lui.

Nu doar ca urmare a creșterii trep­tate a vehemenței în discursul pu­­blic, ci – aș zice – și ca strategie: re­­prezentanții unui anumit partid, care a declanșat un soi de „război to­tal” pentru acapararea pe cont propriu a puterii, vin în emisiuni parcă ins­­truiți să nu-i mai lase pe „adversari” să ducă pînă la capăt nici o idee, nici un mesaj, să-i întrerupă la tot pasul, sfidîndu-i pe moderatori și în­călcînd regulile minime ale dialo­gu­lui, ba chiar și ale bunului–simț.

Con­locuitorii nu rabdă întotdeauna cu stoicism, țin să spună ce au de spus, ridică și ei tonul, întrerup, își pierd cumpătul, contribuind la dezagregarea efectivă a limbajului, transformat în vociferare indistinctă. In­ten­ția celor care provoacă atari spectacole repulsive pare să fie aceea de a evacua raționalitatea, argumentele, li­bertatea de opțiune, înlocuite cu o is­terie confuză care să inducă teama de viitor, de ce e mai rău, atrăgînd astfel voturile unui electorat trau­ma­t­i­­zat.

În sfîrșit, noutatea a treia: agresivitatea campaniei-parazit. E vorba – evident – despre cea pentru referendumul pentru un Legislativ unica­me­ral convocat de președintele în exer­cițiu – coincidență! – exact în ziua alegerilor pentru șefia statului. Afișele candidatului la realegere pen­tru cele două scrutinuri suprapu­se au fost concepute unitar, încît res­pec­tivul să beneficieze în cursa pentru Cotroceni de pe urma antipatiei populației față de clasa politică și față de Parlament. Isteață și acope­ri­­tă legal, deși moralmente frauduloasă, stratagema e însoțită de un slogan dezonorant pentru candidat și pentru cei care l-au elaborat: „De ce le e frică, nu scapă” (cu virgula in­co­rect inserată; măcar filologii ar fi trebuit să semnaleze agramatismul!). Enunț inacceptabil fiindcă adaugă anti–parlamentarismului de fond al acțiunii un îndemn la linșarea sim­bo­­lică a întregii clase politice, cu per­s­pectiva subînțeleasă a unui re­gim prezidențial sprijinit direct de po­por, fără „inutilele” verigi inter­me­­diare pe care le constituie partidele și Corpul legiuitor. Cînd po­pu­lismul e împins atît de departe, de­mocrația însăși e în pericol.

Două adaosuri mai optimiste la final. Primul: se știe, agresivitatea nu conduce întotdeauna la cîștig. Al doilea: contextul european și euro-american în care sîntem integrați limitează oricum derapajele, încît, oricît de grave ar fi ele, democrația românească nu va putea fi distorsio­na­tă decît pe ici, pe colo, nu în punctele ei esențiale…

Ion Bogdan LEFTER

***

Primele semne ale derapajului din presă

La nici două săptămîni de la în­ce­pe­rea campaniei electorale, Con­si­liul Național al Audio­vi­zua­­lu­lui (CNA) a somat posturile de te­le­viziu­ne Realitatea Tv și Antena 3. Președintele CNA, Răsvan Po­pes­cu a declarat că cele două ca­na­le nu au respectat pluralismul politic în ceea ce privește repre­zen­tarea echitabilă a candidaților la funcția de pre­șe­din­te al țării.

De asemenea, postului Rea­li­ta­tea Tv i s-a reproșat că Hunor Ke­le­men, candidatul din partea Uniu­nii Democrate a Maghiari­lor din Ro­m=­nia, nu a apărut decît o singură dată în perioada 23 – 27 octombrie. Mai mult, candidații independenți, cu excepția lui So­rin Oprescu, nu au fost prezenți în nici o emisiune cu temă electo­rală. „Unii candidați au 50 de pre­zențe și alții au una sau niciuna”, a conchis președintele CNA pentru Me­dia­fax. Postul de știri al trustului me­dia Intact a fost atenționat în pri­vința prezenței candidaților în ca­drul emisiunilor. Potrivit institu­ției, la dezbateri nu au fost pre­zenți decît Crin Antonescu și So­rin Oprescu, iar la buletinele de știri – Traian Băsescu, Vadim Tu­dor, Crin Antonescu și Sorin Oprescu.