„Palma de aur” pentru o teorie evoluționistă

Cannes-ul și-a dat în această seară Palme d’Or-ul singurului film con­troversat din competiție (lăsînd deo­­parte scandalul extra-cinema­to­gra­­fic cu Lars Von Trier și naziștii), „Tree of Life”, în regia lui Terrence Malick.

Un film făcut ca și cum ar fi ultimul pe pămînt, filmul care să ex­pli­ce cum ne-am născut, cum am trăit și cum am murit. „Tree of Life” ex­ce­lează însă în lipsa de imaginație și sub­tilitate. Malick vorbește despre fi­rele care ne leagă pe noi, cei mici, de marele univers, confecționînd pe com­puter imagini cu ceruri nes­fîr­și­te, lava primordială, dinozauri și di­vi­ziunea celulară și, în contrast, dar în legătură cu cosmosul, scene dintr-o familie din anii 50.

Miezul acesta de secvențe din familie, închegat din flash-back-urile unuia dintre cei trei frați, jucat la maturitate de Sean Penn, e foarte intens și evocator (voice-over, muzică, slow-motion). R­e­­flectînd la moar­tea unuia dintre fra­­ții săi, Penn își revede părinții, fie­­care întru­chi­pînd o altă cale în viață: calea grației (mama – generozitate, iubire, ar­mo­nie) și calea naturii (tatăl – dominare, su­praviețuire, egoism). Brad Pitt și Jessica Chastain au rolurile pă­rin­ți­lor. Dacă n-ar fi fost sabotat de par­tea cu Big Bangul și Raiul, „Tree of Life” ar fi fost pro­ba­bil un foarte in­te­re­sant film despre cum ne legăm cu fire invizibile de cei­lalți, cum de­ve­nim cine sîntem și cum să faci față vieții și morții.

Despre decizia juriului – hui­dui­tă deja ieri-seară – se va discuta intens și argumentul celor care nu au apreciat filmul va fi că Robert De Niro, avîn­du-i de partea sa pe UmaThurman, Jude Law, a preferat să premieze un american. Restul juraților sînt actrița argentiniană Martina Gusman, producătorul chinez Nansun Shi, criticul de film norvegian Linn Ullmann, regizorul Johnny To și Mahamat Saleh Haroun, un cineast din Ciad.

Restul palmaresului a fost echi­li­brat. Fiind însă o competiție foarte pu­ternică, „plîngeri” vor tot veni. Două filme au obținut Marele Pre­miu: „Le gamin au velo”, al fraților Dardenne (care au deja două Palme d’Or-uri pentru „Rosetta” și „L’Enfant”) și „Once Upon a Time in Anatolia”, de Nuri Bilge Ceylan, un film despre drumul unor polițiști prin po­dișul Anatoliei, noaptea, în cău­ta­rea locului unde a fost îngropat un ca­davru.

Trofeul pentru regie a mers tot către un film venit dinspre Ame­ri­ca, deși regizorul olandez: Nicolas Winding Refn „Drive”, un „neo-noir” cu Ryan Gosling în rolul unui șofer tă­cut ca apele adînci dar suficient de pe­­riculos încît să-i elimine pe capii ma­­fiei locale. Israelianul Joseph Ce­dar a fost premiat pentru scenariul filmului său, Hearat Shulayim („Footnote”), iar actrița franceză Maiwenn și-a adju­decat Premiul special al juriului cu „Polisse”, un film despre viețile po­lițiștilor din Brigada pentru Mi­no­ri din Paris, care încearcă să-și ges­tio­ne­­ze propriile vieți printre zecile de ca­zuri de vio­lență, incest, viol cu care se confruntă zilnic.

La interpretare, premianții serii au fost Kirsten Dunst pentru „Me­lan­cholia” și Jean Dujardin pentru ex­celentul film mut alb-negru „The Artist”. Dujardin, șarmant ca starul anilor 20 pe care îl joacă în film, a fermecat audiența, care s-a ri­di­cat în pi­cioare aplaudîndu-l.  Ca­me­­ra d’Or pentru debut i-a re­ve­nit unui film din Se­maine de la Cri­ti­que, „Las Aca­cias”, de Pablo Gior­gelli, iar Palme d’Or pentru scurt­metraj peliculei „Cross”, de Maryna Vroda.

Corespondență susținută de Dolce TV

Florentina CIUVERCĂ