Pînă unde pot ajunge protestele și cît va dura „rezistența” guvernanților?

Săptămîna de după 4 octom­brie, în care Platforma „DA” anun­ța­se că cetățenii își vor elibera țara din prizonieratul regimului oligar­hic, se desfășoară în stilistica pe care o știam și înaintea „duminicii decisive”. Corturile au rămas pe loc, frigul se instalează tot mai su­veran în Moldova, iar talk-show-urile de la televiziuni ne înfă­ți­șea­ză dispute între reprezentanții protestatarilor și analiștii indepen­denți, la care uneori mai apar și di­verși mijlocitori (numiți în me­di­ile jurnalistice și „cutii de rezonanță” ale guvernării), pentru că puterea evită o confruntare directă cu societatea civilă.

Protestul din 4 octombrie a în­re­gistrat o escaladare a tensiunilor din stradă: tentativele de luare cu asalt a două edificii din Chișinău – sediul Parlamentului și clădirea ca­re găzduiește mai multe firme ale magnatului Vlad Plahotniuc. Din fericire, violențele au fost oprite la timp și mulți au apreciat curajul, stăpînirea de sine a liderilor Plat­formei, care au reușit să calmeze mulțimea, dar semnalul pentru gu­vernanți a fost dat: violențele pot oricînd să escaladeze în lipsa dialogului dintre guvernanți și protes­ta­tari.

Premierul Streleț s-a arătat, ce-i drept, dispus să discute un program de acțiuni cu Platforma „DA”, nu și anumite demisii la vîrf (subiect pentru care nu are mandat din par­­tea șefilor coaliției), dar deocam­da­tă nu s-a mers dincolo de aceste declarații formale. Mai mult, parlamentarii încă n-au izbutit să se întrunească într-o primă ședință a sesiunii de toam­nă pentru a dez­bate criza profundă din Moldova. În locul dialogului, a căutării unor soluții, tot ce a făcut puterea a fost să se baricadeze în spatele unor impresionante efective de poliție. „S-au ascuns de poporul care i-a votat, așa ca Voronin altă dată”, vorbeau oamenii în Piață.

Pe lîngă protestele interne, s-au multiplicat și luările de atitudine ale partenerilor din afară. Reacții importante au venit din România. Europarlamentara Monica Maco­vei, vechi observator și diagnostician sever al stărilor de lucruri din Moldova, a avut o intervenție tă­ioasă, dînd și numele celui pe care îl consideră, în acord cu societatea civilă basarabeană, principalul vino­vat al dezastrului: „Vlad Plahot­niuc, persoana cea mai toxică din Repu­blica Moldova, cel care contro­lea­ză totul acolo”.

După o lungă așteptare, au apă­rut și comentariile din partea opo­ziției parlamentare din România. Cătălin Predoiu, prim-vicepre­ședin­tele Partidului Național Liberal și candidatul anunțat al acestei for­ma­țiuni la funcția de prim-minis­tru, a confirmat justețea mișcării pro­testatare din Moldova și a criti­cat guvernarea de la Chișinău care a blocat complet lupta antico­rup­ție. Comentariile sale au venit în consonanță cu opiniile ambasa­do­ru­lui american la Chișinău exprimate, tot așa, a doua zi după ma­ni­festația din 4 octombrie. James D. Pettit nu a folosit deloc un limbaj eufemistic pentru a arăta lipsa de interes a autorităților de la Chișinău față de urgența combate­rii corupției. Ba chiar a subliniat că starea de captivitate a instituțiilor statului împiedică Moldova să be­neficieze de asistența financiară din partea Occidentului.

În loc să înfrunte gravele mala­dii ale țării, guvernarea caută pa­lia­tive. O soluție extremă este îm­pru­mutul de 150 de milioane de euro promise Chișinăului de cabinetul Ponta, un împrumut pus la îndoială de secretarul executiv al PNL Radu Carp, în condițiile în care Moldova nu are semnat un acord cu FMI, iar România nu-și poate permite să încalce regulamen­tele acestei organizații din care fa­ce parte. Solidaritatea guver­nului român este salutară, doar că cel mai bun ajutor pe care îl poate oferi Bucureștiul, pentru ca Mol­do­va într-adevăr să nu reintre în țarcul rusesc, este să pună presiu­ne pe clasa politică moldoveană ca aceasta să îndeplinească revendi­că­rile legitime ale societății civile și să trateze cu seriozitate semna­lele partenerilor din străinătate.

Lucrurile se complică pentru că avem două tipuri de proteste la Chișinău: cele ale societății civile pro-europene, inspirate de Platfor­ma „DA” și de alte asociații civice (mă întreb însă de ce tac sindicatele?). Și, pe de altă parte, pro­tes­tele opoziției pro-ruse: socia­liș­tii lui Dodon, reprezentați în Par­la­ment, și populiștii lui Usatîi. Disputa dintre aceste două blocuri protestatare într-un fel ajută guver­narea, îi oferă răgaz și muniție pen­tru a riposta. Televiziunile con­tro­late de Plahotniuc, de exemplu, au pus tunurile pe secvențele mai dure ale manifestației de dumi­ni­că: atacarea celor două edificii – Parlamentul și sediul „Global Business Center” -, dar au ignorat cu desăvîrșire substanța revendică­rilor înainte de societatea civilă, cauzele pentru care în Moldova s-a acumulat un enorm potențial de indignare și revoltă populară.

Liderii protestatarilor au res­pon­sabilitatea să mențină acțiu­ni­le de stradă într-o albuie pașnică și legală, dar și puterea trebuie să-și schime atitudinea. Dacă este fidelă angajamentelor sale pro-europe­ne, atunci va purcede neîntîrziat la reforme și la un dialog cu societatea civilă, reprezentată de Plat­forma „DA”. Dacă nu va face nimic ca și pînă acum, ci doar va speria lumea cu catastrofa alege­ri­lor anticipate, cerute într-o măsură mult mai mare, azi, de cei din tabăra lui Dodon și Usatîi care vor să dea peste cap orientarea pro-occidentală a Moldovei, atunci ipo­teza unei complicități dintre po­­liticienii „toxici” din alianța de guvernămînt și opoziția pro-rusă ar putea să se adeverească.

Text scris de Vitalie Ciobanu, jurnalist Radio Europa Liberă