Referendumul, un joc periculos de totul sau nimic

Președintele Klaus Iohannis a anunțat săptămîna trecută temele de la refendumul care va însoți alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Cetățenii se vor pronunța dacă sînt de acord sau nu cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru corupți și interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență (OUG) în domenii sensibile precum legislația penală și organizarea sistemului judiciar. Cu ocazia anunțului de joi, 4 aprilie, președintele a mai cerut încă o dată Guvernului să nu mai adopte OUG în domeniul justiției.

În general nu trebuie făcut exces de referendum. Politicienii sînt aleși pentru a reprezenta și a legifera în interesul cetățeanului, nu pentru a lăsa în cîrca cetățenilor deciziile sensibile la fiecare impas social. Mai mult, istoria recentă a arătat ce dezastre pot provoca referendumurile, tocmai pentru că omul de rînd nu are bagajul cultural, politic și economic să poată avea păreri pertinente despre subiecte complicate – mă refer, desigur, la Brexit. Avem și noi un referendum recent – cel pentru familie – care nu a rezolvat decît divizarea societății și tocarea inutilă a unei sume mari de bani.

Strict în cazul de față, însă, mutarea lui Iohannis este oportună. După alegerile din noiembrie 2016, actuala coaliție a tot încercat să schimbe legea în favoarea infractorilor pe diverse căi (ordonanțe de urgență sau prin Parlament). Întrebările propuse de președinte, așa cum sînt formulate, au atras criticile specialiștilor, care spun că adresează doar o mică parte din problemă. De exemplu, chiar dacă sînt interzise amnistia și grațierea, infractorii pot fi scăpați prin alte mijloace, precum reducerea pedepselor și a termenelor de prescripție. Apoi, interzicerea ordonanțelor de urgență în domeniul justiției rezolvă problema parțial, pentru că aceleași modificări pot fi făcute și în Parlament. De cealaltă parte, dacă întrebările ar fi tratat problema exhaustiv, poate PSD nu ar fi primit cu atîta lejeritate tema, în momentul de față reacția partidului fiind în acord cu ideea referendumului. „Suntem de acord cu referendumul, dar ne opunem desființării salariului minim”. Au aruncat și populismul ăla cu salariul minim acolo, să fie, deși n-are nici o legătură cu nimic. Lăsînd la o parte faptul că nu rezolvă în întregime problema, întrebările sînt formulate astfel încît să apeleze la mentalul colectiv românesc: în ultimii doi – trei ani mai toți am auzit de ordonanțe de urgență, amnistie și grațiere, astfel încît oamenii vor vota pe chestiuni care li se vor părea cunoscute. Avînd în vedere că PSD deja încearcă să scadă șansele atingerii cvorumului, prin secții de votare diferite față de europarlamentare, e important măcar ca temele propuse să fie cît mai cunoscute și accesibile.

O paranteză în ce privește ordonanțele: OUG este un instrument legislativ gîndit pentru situații extreme, cum ar fi cazul unei calamități. Dacă mîine România este lovită de un cutremur foarte puternic, de exemplu, Guvernul, adică puterea executivă, are la îndemînă această pîrghie care îi oferă drept legislativ – în mod obișnuit, sarcina Parlamentului. În Constituție scrie că ordonanța de urgență poate fi adoptată doar în situații „extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată”. A face exces de OUG este un act profund nedemocratic, pentru că subminează separarea puterilor în stat. În schimb, ordonanțele de urgență sînt practică comună în politica autohtonă, cu o medie de 103,5 OUG pe an în ultimii 10 ani, adică aproape una la trei zile. Mai mult, aruncînd un ochi pe conținutul acestora, e ușor de observat că multe nu au acel caracter extraordinar și urgent prevăzut de Constituție.

Revenind, dacă referendumul propus de președinte are rezultatul dorit, deși nu epuizează problema, va avea un important rol politic și social. Poporul își va fi spus răspicat cuvîntul în mod oficial: nu vrem legalizarea corupției. Dacă nu, ROEXIT, măcar știm unde stăm și putem să ne facem bagajele.

Sursă foto: puterea.ro