Restructurarea singelui de pe carbune

Valea Jiului e un loc unde gasesti cel mai scump pamint din Romania si cele mai ieftine vieti. Daca s-ar calcula cite miliarde de dolari s-au investit aici de pe vremea lui Ceausescu si pina acum, metrul patrat ar costa mai mult decit in Primaverii. In schimb, ca media sa iasa bine, vietile minerilor sint ieftine. Cei 12 care au coborit acum citeva zile la 1000 de metri sub pamint la Petrila nu erau scumpi deloc. Multi, fara functii, faceau asta pentru 16 milioane de lei vechi pe luna. Dupa explozie, adica dupa ce au fost scosi la suprafata pentru a fi coboriti definitiv la doi metri sub pamint, le-a mai crescut putin pretul. Totusi, cei 12 la un loc, in luna mortii, luna recordurilor salariale, de abia o dovedesc pe doamna Lulache, directoarea celebra a Fondului Proprietatea.

Nici macar odata cu moartea chinul minerilor nu s-a sfirsit. Slujba de inmormintare s-a suprapus cu traditionala slujba mediatica, ce foloseste formule clasice tip “restructurare”, “subventii uriase”, “eficientizarea companiei”. Domnisoare machiate, pentru care aparitia unui cos pe fata e o reala catastrofa, au analizat economic si social minerii cu fetele acoperite de praful negru de carbune. Ce nu se spune e ca in sistemul energetic citeodata pretul e al treilea sau al patrulea criteriu. Poti sa incerci sa aduci carbune din America peste Atlantic pe axa Washington – Londra – Bucuresti. Poti alege Ucraina, trecind peste Canalul Bastroe. Poti prefera Moscova, navigind peste “Marea Neagra – lac rusesc” a presedintelui Basescu. Dar poti sa garantezi siguranta aprovizionarii timp de 20 de ani la un pret convenabil, ca sa bagi bani si in termocentrale? Pentru asta trebuie strategii nationale pe termen lung, exact ceea ce Romania nu are. Nici U.E. nu e o solutie, pentru ca, in domeniul energetic fiecare membru al Uniunii isi vede de ale lui. De exemplu, Berlinul a intrat in conflict cu Varsovia dupa ce Polonia a fost “sarita” de un gazoduct construit pe sub Marea Baltica ce va aduce gaz rusesc in Germania. Apoi, uitind principiul pietei comune, Parisul a interzis prin hotarire de guvern achizitia unei companii energetice franceze de importanta nationala de catre o companie germana. Iar exemplele de acest fel pot continua la nesfirsit.

Carbunele din Vale e scump pentru ca e stropit cu singe, dar e al nostru, iar statul ii fixeaza pretul. De aceea, deocamdata tot ce putem face e sa vorbim mai putin si sa restructuram moartea din Vale. Adica sa investim ca sa vina mai rar si mai discret.

Marius NITU