Toti au gresit

Nimic nu cristalizeaza mai bine viata politica din Romania, in termeni de “stinga”-“dreapta”, decit chestiunea caselor nationalizate. Modul cum s-a votat asa-zisa “Lege Voiculescu” o dovedeste cu prisosinta. Pe de o parte am avut alianta PSD-PC-PRM, care a votat pentru, de cealalta parte au fost PNL si PD-L, care au votat impotriva. UDMR s-a plasat intr-o strategica pozitie de neutralitate, care nu supara pe nimeni, pesemne cu gindul la o eventuala participare la guvernare cu oricare dintre cele doua tabere.

Privind retrospectiv atitudinea celor doua “tabere” fata de aceasta problema, putem constata ca ambele au gresit si nici una nu a fost aminata de bune intentii, desi ambele s-au straduit sa-si ascunda adevaratele interese.

Stinga a fost prima la mutare. Iliescu a dat directiva de la Satu-Mare si retrocedarile pe baza dreptului comun au fost stopate pina la elaborarea unei legi care, in fapt, nu a fost de retrocedare catre fostii proprietari, ci de cumparare de catre actualii chiriasi. Politica aceasta ne-a costat milioane de euro in sentinte ale Curtii Europene a Drepturilor Omului. Prin Legea Voiculescu, stinga recidiveaza – culmea, intr-o guvernare de dreapta –  si ofera temei pentru alte sentinte de sanctionare a Romaniei de catre instanta de la Strasbourg. In mod constant, interesul stingii nu a vizat interesele chiriasilor decat in mod declarativ. Miza adevarata a fost protejarea unei clientele a partidului comunist, preluata de stinga postrevolutionara, instalata de mult in aceste locuinte.

Cind dreapta a venit la putere, eforturile sale la nivel legislativ au parut a corecta nedreptatile stingii si de a alinia regulile interne la jurisprudenta CEDO. Numai ca nici de aceasta data nu am avut de-a face cu un demers onest pina la capat. Dreapta a nascut o alta clientela imobiliara, nu mai putin periculoasa decit cea a stingii.

Este vorba de asa numita “mafie a retrocedarilor conditionate”, indivizi interpusi intre fostii proprietari si administratia menita a le retroceda proprietatile. Mecanismul a functionat uluitor de simplu. Autoritatile intirziau cit puteau de mult retrocedarea, pina cind interpusii contactau fostii proprietari si le propuneau cumpararea, la un pret redus, a asa-numitor “drepturi litigioase”. Odata semnate actele, rechinii din administratie deveneau brusc binevoitori, restituiau proprietatea, care era apoi vanduta la preturi adevarate.

Asa stind lucrurile, e de presupus ca o rezolvare definitiva si profund corecta a problemei caselor nationalizate nu vom vedea intr-un orizont de timp previzibil.

Liviu AVRAM