Ucraina: termenul fix al unei ecuații cu necunoscute variabile

Pentru a anticipa ce ar putea să urmeze în conflictul Rusia-Ucraina și către ce s-ar putea îndrepta lu­cru­rile, trebuie să plecăm de la da­tele de bază: conflictul este, în ciu­da tușelor foarte regionale ale tensiunilor la care sîntem martori cu toții – un termen mai complicat în ecuația formării unui coridor neu­tru și incert între Occi­dent/ Uniu­nea Europeană, pe de o parte, și, pe de alta, Uniunea Eurasiatică pe care Vladimir Putin încearcă să o creeze pe vestigiile fostului Imperiu rus.

Din acest punct de vedere, asis­tăm la o încleștare care doar s-a amî­nat vreme de peste două decenii – și probabil că e bine că lucrurile au tărăgănat atît: există destule pre­mi­se și poziții de negociere care fac astăzi, spre deosebire de alte con­junc­turi, posibil (nu neapărat pr­o­ba­bil) evitarea unei acțiuni militare de amploare în regiune.

Plecînd de la aceste premise, anexarea Crimeei în urma referendumului regizat în 16 martie e doar soluția de ultim moment pe care Vla­dimir Putin a găsit-o, odată de­clan­șat conflictul, pentru păstrarea bazei de la Sevastopol – avanpost naval, alături de portul Tartus din Siria, în fața pozițiilor de apărare ale Occidentului. Anexarea Cri­meei era previzibilă inclusiv pentru cancelariile din Vest, atente, în ultimul deceniu, la conflictele – de orice natură – înghețate în regiune.

Imprevizibilă este, însă, astăzi, viitoarea soarta a Ucrainei. Im­pre­vi­zibilă din cel puțin trei motive.

Ucraina este in­sta­bi­lă în primul rînd ca structură de­mo­grafică și incoerentă ca adminis­trare a puterii interne.

Mai întîi, unul care ține de în­săși Ucraina. Stat pe cît de naționalist cînd e vorba de relațiile cu Rusia, pe atît de artificial organizat, lipsit și de vocația valorilor societății occi­den­ta­le, dar și de gustul de-a se replia la puternica Rusie, Ucraina este in­sta­bi­lă în primul rînd ca structură de­mo­grafică și incoerentă ca adminis­trare a puterii interne. Cu popu­la­ția rusă masată în zona de est și de sud, pe de o parte, și cu o structură a administrației dependentă de tabe­re­le de oligarhi, acest stat a fost lip­sit, după desprinderea de URSS, de alianțe fluente care să-i ofere o al­ter­nativă puternică și fezabilă la Rusia. Înainte de-a se hotărî oliga­r­hii și structurile de putere de la Kiev, populația Ucrainei este ea însăși divizată.

Acest lucru o păstrează vul­ne­ra­bilă atît la provocările secesio­ni­s­te din partea Rusiei, cît și la incapa­citatea de-a alege între Vest și Ru­sia: în definitiv a venit momentul unei decizii.

Al doilea motiv al acestei im­pre­vizibilități este cît de deter­mi­na­tă este Rusia – în fapt, cît de de­ter­minat este Vladimir Putin – să joace pe o carte tare în încleștarea din jurul Ucrainei. Deocamdată, Ru­sia nu și-a adjudecat decît Crimeea, adică o prioritate mai degrabă mi­litară decît politică și economică.

Abia de acum, cu portul Sevas­to­pol pus la adăpost, Vladimir Pu­tin poate trece la un plan rusesc am­plu pentru Ucraina. El s-ar pu­tea baza fie pe componentă demo­gra­fică din estul și sudul Ucrainei, fie pe o componentă economică: ves­tul Ucrainei este slab dezvoltat din punct de vedere economic, lip­sit de resurse naturale și bazat a­proa­pe exclusiv de rolul de hub pentru ga­ze­le Rusiei către Occi­dent.

Nu trebuie omisă nici o even­tua­lă componentă militară. Cei 60.000 de soldați ruși gata să in­ter­vină ar putea cu usurința invada regiuni strategice, iar o gestiune proastă a unei atare eventualități ar putea duce la scăparea situației de sub control.

Miza e mare: o Ucraina aliniată de facto la Uniunea Europeană (nu doar prin acordul politic semnat vineri la Bruxelles) apropie bazele SUA și NATO pînă la limita in­co­mo­dă pentru Krem­lin și face din Ru­sia, din punct de vedere politic, un jucător minor. Fără Ucraina în siaj, Rusia ar fi doar o putere regională – un stat mai mare înconjurat de sa­te­liți nesemnificativi.

În fine, un al treilea motiv care ne face să nu vedem de pe acum finalul acestui conflict este maniera în care Occidentul se poziționează față de acțiunile concrete ale Rusiei.

În ciuda sancțiunilor (mărunte) impuse unor oficiali de rang mai mic din Rusia și în ciuda ame­nin­ță­ri­lor cu sancțiuni economice de am­ploare, Uniunea Europeană se află într-o situație delicată.

În ciuda sancțiunilor (mărunte) impuse unor oficiali de rang mai mic din Rusia și în ciuda ame­nin­ță­ri­lor cu sancțiuni economice de am­ploare, Uniunea Europeană se află într-o situație delicată. Expunerea economiei europene pe Rusia este mare, expunerea sistemului bancar se ridică la circa 136 de miliarde de dolari, contractele economice direc­te ale unor state prevalează uneori asupra unui interes comun care să adjudece consensul.

Poate niciodată ca acum nu a fost mai vizibilă necesitatea unei uni­uni politice în UE – cu o voce coerentă și un plan clar și unitar de reacție. Off-topic – poate că dosa­rul ucrainean va cataliza, după ale­ge­ri­le europarlamentare (pînă atunci discuția nu poate fi deschisă, din ca­uza curentelor naționaliste pe care criza le agita de la Londra la Atena) ceea ce părinții actuali ai Uniunii numesc „mai multă Europă”.

Cert este că, de-a lungul celor trei directii expuse mai sus, con­tea­ză nu doar măsurile și reacțiile de o parte și de alta, ci, mai ales, modul în care acestea vor fi gestionate.

Pentru că de această dată nu va glumi nimeni. Nici Occidentul – care are nevoie de o graniță „cu­ra­tă” și previzibilă la Est – o noua Finlanda. Și nici Vladimir Putin, ca­re, ca orice rus care se respectă, nu concepe țara lui Gogol altfel de­cît ca pe un imperiu.

de Cristian GROSU, redactor-șef cursdeguvernare.ro