Vinzatorii de limba rusa
Cap în cap 17 aprilie 2009 Niciun comentariu la Vinzatorii de limba rusa 0Dupa cele petrecute la 7, 8 aprilie in Chisinau, ura si dispretul meu fata de conducerea comunista au ajuns la limita. Stiu, nu e corect ca un cetatean sa urasca conducerea tarii in care s-a nascut si a copilarit, dar am ajuns in faza cind nu mai suport imaginea lui Voronin, nici la TV, nici in ziar si nici pe net. Cum o vad, cum incep sa ma gindesc ce se intimpla in mintea lui, acolo, ce idei si planuri murdare mai construieste, toate pentru imbogatirea familiei Voronin si, bineinteles, prosperarea regimului comunist. Sint niste lucruri pe care nu le pot intelege deloc: el, presedinte al unei tari, ar trebui sa reprezinte interesele poporului, ar trebui si sa actioneze in favoarea statului, si sa reprezinte un garant al constitutiei.
Dar tocmai el, impreuna cu toata conducerea comunista, se fac responsabili de: rusificarea Chisinaului (am ajuns ca in magazine sa se vorbeasca exclusiv rusa, chiar daca vinzatorul si cel ce cumpara sint ambii moldoveni), aplicarea cenzurii pentru posturile radio si TV de stat (astfel incit populatiei sa i se prezinte strict informatii despre bunastarea si progresul tarii), de protectia si favorizarea afacerilor (nu mereu legale) ale fiului sau Oleg Voronin care, dupa cum stim, este un miliardar in cea mai saraca tara din Europa. Si lista continua, e vinovat si de falsificarea voturilor din 2005 si din 2009, despre care au vorbit martori si s-au adus dovezi. Da. Clanul Voronin a fost cel ce a stiut sa traga foloase din protestele populatiei din 7, 8 aprilie. A acuzat protestatarii de tentativa de lovitura de stat, de vandalism. Si asta chiar in acelasi timp in care a declarat pentru o agentie de presa din Rusia ca protestatarii au fost lasati intentionat sa-si faca de cap. Adica, de fapt, tot el se face responsabil de dezastrul din centrul capitalei. Toate astea ma fac sa dispretuiesc actuala conducere a Moldovei, ma fac sa imi doresc sa nu ma fi nascut in aceasta tara. Dorinta mea ce mare acum este de a sta cu presedintele nostru la o discutie deschisa, fara cenzura, asistat de presa, si sa-l intreb “Domnule Voronin, de ce procedezi asa?” Unde este acum Vlad Tepes, cind avem nevoie de el?!
Adaugă un comentariu