Vor înțelege moldovenii ce li se întîmplă?

Există în acest moment în Moldova o aprigă dezbatere pe scena politică, în media, pe rețelele de socializare în jurul dilemei: ce ar fi de preferat, un guvern controlat de oligarhie, mai e­xact de singurul oligarh care a mai rămas, Vlad Plahotniuc, dar care ne promite că va menține vectorul european, sau ale­gerile anticipate cu un rezultat favorabil partidelor pro-ru­sești?

Susținătorii teoriei „mai bine cu hoții noștri decît cu hoții lor” lansează și o altă manipulare, inducînd ideea că partenerii vestici ai Chișinăului l-ar susține pe omnipotentul magnat și pe nou formata majoritate parlamentară, care de fapt este cea ve­che, dar cu o altă configurație, după ce cîmpul politic a fost con­siderabil simplificat prin arestarea lui Vlad Filat și dezmembrarea PLDM.

Privite în detaliu, lucrurile stau nițe­luș diferit: e greu de crezut că cineva ca­re a capturat in­s­tituțiile statului, adică a ope­rat eminamente ilegal, va deveni de la un punct încolo o „Maica Tereza”. Apoi haideți să le spunem celor 3 milioane de moldoveni, oprimați de sărăcie, că ar fi înțelept să-și sacrifice drepturile și speranța într-o viață mai bună, pînă cînd oligarhii își vor pune averile la adăpost și, eventual, vor obține prescrierea faptelor lor dubioase, devenind personaje frec­ventabile, iar copiii lor, spălați de păcatele părinților, vor contribui la prosperarea țării, nu la spolierea ei!… Oare cum vor întîmpina concetățenii noștri o asemenea propunere? Mol­dova nu este America – Lumea Nouă, tărîmul visat, în care niș­te dezmoșteniți de dincoace de Atlantic o puteau lua de la ca­păt –, Moldova, din păcate, e locul din care se pleacă, nu în ca­re se vine. Iar cît privește povestea cu stabilitatea geopolitică, se vede bine că guvernările „pro-europene” din ultimii șase ani au adus mai multe prejudicii cauzei europene și euroatlantice decît ar fi reușit niște partide pro-rusești declarate…

Cred că marea problemă a moldovenilor este să înțeleagă corect ce li se întîmplă, de ce au ajuns în acest dezastru. Întrucît politicienii demonstrează prin comportamentul lor că de mult nu le mai pasă de agenda cetățeanului – avem în Legislativ, azi, o cu totul altă configurație decît cea votată de moldoveni.

Între multe lucruri pe care ar trebui să le înțelegem este, de exemplu, ce s-a întîmplat cu președintele Timofti, care a avut curajul să-l respingă pe Plahotniuc, dar nu și tăria de a-l de­semna pe Ion Sturza a doua oară. De ce a cedat pînă la urmă în fața Partidului Democrat? A fost convins prin argumente juridice sau poate a fost presat, șantajat într-un anumit fel, cum a și declarat mai devreme, știind că nu se poate baza pe in­stituțiile statului, subordonate altor centre de comandă?… A­poi, ar fi bine să aflăm cum s-a format „majoritatea absolută” a lui Plahotniuc. Există o sumedenie de suspiciuni că a fost vorba de corupere și șantaj, după cum o proba recent și comunista Elena Bondarenko de la Soroca.

Cineva compara odată Republica Moldova cu o sală de ci­nematograf în care n-au mai rămas locuri decît în rîndurile din față, de unde e greu să te ridici și să pleci pur și simplu. Eu aș spune mai mult: Moldova este „realitatea” din cealaltă parte a ecranului, e „filmul” pe care-l trăim zi de zi, oripilați. Iar perso­najele acestei producții horror n-au altă opțiune decît să înțe­leagă ce li se întîmplă, să descifreze „scenariul” din spatele u­nor declarații de conveniență și schimbări de decor înșe­lătoare. Doar atunci își vor recăpăta libertatea și certitudinea că și-au luat destinul în stăpînire.

Text scris de Vitalie Ciobanu, redactor-șef al revistei „Contrafort” și comentator la Radio Europa Liberă