Alianța USR-PLUS, ruleta rusească la europarlamentare

Știți ruda aceea care nu e nici simpatică, nici apropiată, pe care ești obligat să o chemi la prînzurile în familie, dar ți-e rușine, fiindcă știi că nu pleacă pînă nu se șterge la gură cu fața de masă? N-aș putea explica mai bine alba-neagra pe care o făcea Maria Grapini cu voturile la finalul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, doar ca să nu iasă voturile care trebuiau pentru Kovesi.

Îmi aduc aminte de oamenii pe care i-am trimis la Bruxelles ca parlamentari europeni, înfipți în niște salarii nesimțite pentru munca pe care au prestat-o, care nu știau să vorbească limba română și care nu înțelegeau rolul instituțiilor din care făceau parte. Vi-i amintiți și mai știm cu toții cum rîdeam cu gura pînă la urechi: Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, Elena Băsescu și, mai nou, exemple precum Maria Grapini.

Dar, cum bine îi șade, istoria a ajuns să rîdă ea de noi acum cînd sîntem în fața celui mai important examen al democrației. Nu pentru că alegerile care urmează în mai sînt definitorii pentru viitorul țării, deși toate alegerile au un grad ridicat de importanță, ci pentru că cei de la USR-PLUS și-au ales ca examen al maturității și relevanței electorale fix acest scrutin de care ne-am permis pînă acum să rîdem.

În condițiile în care trăim într-o țară în care Parlamentul e votat de circa 40% din populație, USR și PLUS își testează alianța la alegerile europarlamentare, de care cei care nu votează la parlamentare oricum nici n-au auzit, dar de care noi, cei care mergem de fiecare dată la vot, am ajuns să rîdem pe sub mustață.

Iar rezultatul ni-l putem închipui cu toții fără să fim specialiști în sociologie sau aclamați analiști politici: un scor bun, apropiat de PNL sau, cine știe, chiar peste acesta, ar da speranțe foarte mari la o alternativă rațională pentru Klaus Iohannis la prezidențiale, care ar avea chiar șansele să scoată PSD din turul al II-lea, iar la parlamentare, chiar dacă e timpuriu să discutăm de guvernare, măcar putem spera la o opoziție credibilă. Una fără de care nu se poate guverna și care să stopeze unele abuzuri ale puterii care depășesc orice limite și care trimit cu gîndul cînd la Ungaria, cînd la Rusia.

Am fost săptămîna aceasta la lansarea candidaturii oficiale a Alianței 2020, sub umbrela căreia USR și PLUS vor candida împreună la europarlamentare, și a fost pentru prima dată cînd la o conferință de presă nu mai deosebeai jurnaliștii de politicieni, iar de data aceasta în sensul pozitiv. Stăteau în spatele camerelor, interacționau cu membrii locali al USR și PLUS, în condițiile în care toate numele grele de pe liste, în frunte cu Dan Barna și Dacian Cioloș, au fost la Iași. Desigur, în campanie, că n-au venit de dragi ce le sînt ieșenii, dar într-o campanie de bun simț, nu mînată de miștocărie, de răspunsuri oneste, asumate, nu de promisiuni extravagante.

De aceea ajungem și la componenta negativă: în bulele noastre, alianța, USR-ul, PLUS și alții ca ei, capătă din ce în ce mai mult angrenaj și simpatie. Separat, sînt cotați undeva la 10-12% USR și 7-9% PLUS, însă sondajele arată alianța cu un scor cumulat mai mic. Mă tem că o demoralizare acum poate duce la o pierdere de elan chiar și pentru acei deciși, care oricum ar fi ieșit la vot. N-am văzut însă nici la ei o strategie onestă pentru a-i aduce la urne pe cei care oricum nu ar veni. Și nu știu dacă strategii care le desenează traseul prin țară se gîndesc la consecințele unui eșec dezastruos al lor, în democrația noastră care este deja la terapie intensivă.